Citeam cu nostalgie în România literară incursiunile berlineze ale Ioanei Pârvulescu: porneau din acelaşi punct - Grunewald, Wissenschaftskolleg - pe care-l frecventasem şi eu cu ceva timp în urmă. Aflată acum în Berlin-Mitte, realizez că perspectiva culturală asupra metropolei europene se poate modifica uşor în funcţie de locul din care priveşti şi, nu mai încape vorbă, influenţată de anturaj. Aşa am ajuns să asist la scurta operă a lui Boris Blacher, Die Flut (după o nuvelă de Guy de Maupassant), în piscina fostelor Băi orăşăneşti de pe Oderberger Strasse, din Prenzlauer Berg. Indiferent de destinaţia viitoare a acestor băi (închise ca atare din anul 1986 şi planificate a intra în reparaţii capitale în 2003), iată că au găzduit Fluxul lui Blacher, operă radiofonică a anului 1946, care se desfăşoară în timp real (cca 40 de minute).

Am regretat, o dată în plus, faptul că lucrări (mai ales scenice) de Boris Blacher sunt necunoscute în România. Densă, expresivă, modernă în neoclasicismul său (de mijloc de secol 20), muzica însoţeşte o acţiune bazată pe psihologia a patru personaje: trei orăşeni şi un pescar aflaţi să viziteze o epavă, sunt surprinşi acolo de flux, iar frica de moarte distruge orice barieră socială, scoţând la iveală ură, gelozie, lăcomie etc.

Berlinezii au rezervat integral toate reprezentaţiile (începând cu premiera de la sfârşit de august), atraşi desigur de extravaganţa locului, poate şi de introducerea spectacolului propriu-zis: un teatru instrumental conceput de dirijor - Chatschatur Kanajan -, menit a ghida auditoriul prin cabinele de baie cu ajutorul a diverşi instrumentişti şi a efectelor lor coordonate (nu neapărat coerente). în fine, odată aşezaţi în "sala de spectacol", putem privi în jos (în bazinul faianţat în bleu) spre ansamblul orchestral sau putem urmări prin tot spaţiul disponibil grupele corale mobil