Deşi a colaborat începând din 1924 la revista Gândirea şi a fost un timp chiar director al ei, Zaharia Stancu (născut la 5 octombrie 1902 în comuna Salcia din judeţul Teleorman) are, la încheierea războiului, reputaţia unui scriitor şi publicist de stânga (datorită unei atitudini antifasciste de ultimă oră, pentru care a stat internat câteva zeci de zile în lagărul de la Târgu-Jiu). în 1945 el îşi exhibă trecutul "eroic", publicând volumul Zile de lagăr, şi devine membru al PCR, iar în 1946 este cooptat în biroul de presă al Blocului Partidelor Democratice. Ca răsplată pentru contribuţia sa la victoria în alegeri a comuniştilor - victorie obţinută, după cum explică istoricii de azi, prin fraudă electorală şi represalii sângeroase -, este numit director al Teatrului Naţional din Bucureşti în 1946 şi "ales" preşedinte al Societăţii Scriitorilor Români în 1947. Tot o recompensă poate fi considerată şi învestirea sa ca deputat în Marea Adunare Naţională, în 1948. în 1950 este înlocuit la conducerea Uniunii Scriitorilor din România (noua denumire a Societăţii Scriitorilor Români) de Mihail Sadoveanu. în 1954 ia parte la fondarea Gazetei literare, pe care o va conduce timp de un deceniu.

Succesul cărţilor sale, şi în special al romanului Desculţ, succes susţinut în scop propagandistic de aparatul de partid, este imens. Studiat în şcoală, tradus în zeci de limbi, copleşit de premii, scriitorul începe să creadă el însuşi că este un clasic în viaţă şi că opera lui a cucerit planeta. De pe această poziţie, primeşte cu dezinvoltură cele mai mari onoruri din partea regimului comunist. în 1955 devine membru al Academiei RPR, în 1958 este rechemat în funcţia de director al Teatrului Naţional, în 1960 este ales (şi în 1964 reales) deputat în Marea Adunare Naţională, în 1966 devine (şi rămâne până la sfârşitul vieţii) preşedinte al Uniunii Scriitorilor, în 1969 îş