Care este atunci semnificatia ei? Ea este valabila mai intai, desigur, ca experienta personala de viata, rasfrangand imaginile unei epoci si ale unei societati. Iar daca si condeiul (computerul) autorului este servit de patrundere psihologica si de ceva talent literar si cultura, rezultatul poate fi cu atat mai notabil.
Dar dincolo de aceasta generalitate, valabila pentru aproape orice scriere memorialistica, mai este, pentru cazul oamenilor politici, inca ceva, pe care, exprimandu-l in maniera antica, l-as formula astfel: e de vazut daca omul politic, care, pentru un rastimp, a stapanit vietile altora, a putut, fie si intr-o anumita masura, sa fie propriul stapan.
Oare a reusit el sa se domine, sa puna frau resentimentelor, antipatiilor si simpatiilor, de care orice inima este plina, spre a deveni o adevarata persoana publica, prin care sa se exprime voluntar, constient, o idee universala? Sau, cel putin, a fost in stare sa puna oarecare distanta intre frenezia implicarii in lupta politica si o privire mai senina si mai detasata? S-a simtit el micsorat nu numai de intrigile adversarilor, dar si de constiinta propriei limitari, reusind tocmai prin aceasta privire autocritica sa o depaseasca?
2. S-a intamplat si cu Radu Vasile ceea ce s-a intamplat cu foarte multi dintre politicienii nostri aparuti dupa 1989: a fost brusc proiectat intr-o existenta pentru care nu numai ca nu era pregatit sub raportul educatiei, al cunostintelor, al mentalitatii, dar nu avea nici macar resursele interioare de a se ridica la inaltimea noilor sale roluri.
Trebuie spus ca un astfel de destin a fost propriu multora dintre noi, in diverse feluri si, la modul mai general, poate chiar celei mai mari parti a societatii romanesti. Numai ca Radu Vasile si-a scris memoriile (Cursa pe contrasens, ed. Humanitas, 2002) nu pentru a sublinia disproportia dintre datele sal
