Nu mai este un secret pentru nimeni ca, din decembrie 1989 incoace, au aparut numeroase carti consacrate perioadei comuniste: studii de istorie literara, de istorie a imaginarului, a mentalitatilor etc., antologii, lucrari de sociologie si antropologie politica menite sa inlesneasca, in masura posibilului, intelegerea fenomenului totalitar comunist, ca si memorii, jurnale, stenograme ale unor procese, marturii cutremuratoare dintr-o epoca situata sub semnul absurdului si al paradoxurilor demne de cele mai sumbre distopii.
De la bun inceput trebuie remarcat faptul ca In cautarea comunismului pierdut nu seamana cu nimic din tot ce s-a mai scris pe aceasta tema. Cartea se sustrage oricarei clasificari – motiv pentru care, cu siguranta, le da vertijuri criticilor amatori de taxinomii – si incurajeaza un evantai extrem de bogat de interpretari, de la plasarea sub umbrela incapatoare a studiilor culturale, pina la o eventuala lectura in cheie fictionala. De altfel, titlul trimite, intertextual, la celebrul roman al lui Marcel Proust, In cautarea timpului pierdut, si incurajeaza speculatiile in legatura cu eficienta terapeutica a unui astfel de exercitiu de memorie (anamneza?), in care experienta personala a autorilor (atita cita este) are un cuvint greu de spus.
Edificatoare in acest sens sint mai cu seama textele care compun ultima sectiune a cartii: Remember defetist (Paul Cernat), Confesiuni despre un trecut luminos (Angelo Mitchievici) si Amarcord (Ioan Stanomir). Dincolo de faptul ca avem de-a face cu pagini de proza de buna calitate, nu putem ignora rolul lor in compozitia volumului. In spatele miscarii capricios-nostalgice a subiectivitatii, intrezarim dramaticele tentative de recuperare a „cioburilor“ identitatii risipite de-a lungul timpului si spatiului, ca intr-un puzzle mai putin obisnuit, miscare prezenta, de altfel, pe parcursul intregului
