Trei-patru carti, pe putin, ar fi scos un autor mai econom din ceea ce Lavinia Betea a pus intr-una singura. Are, ce-i drept, un titlu de tratat general, Psihologie politica*, pe care cuprinsul nu-l dezminte; si este o carte "grea", ca o masa cu feluri multe, copioasa, dar cu inalt risc de indigestie. Este intrucatva chiar genul autoarei, ceea ce probabil si explica intr-o anumita masura de ce Lavinia Betea nu a devenit - de preferat ar fi sa nici nu devina! - vedeta mediatica si mediatizata a diverselor talk-show-uri, cu toate ca datele nu i-au lipsit.
A facut jurnalism (intre altele, a ajuns pe linia frontului in timpul conflictului dintre separatistii transnistreni si autoritatile de la Chisinau), este autoarea unor carti de convorbiri cu fosti inalti demnitari comunisti (Maurer, Birladeanu, Corneliu Manescu), de neocolit pentru oricine se ocupa de Romania anilor 1940-2000, indiferent de specialitate, a produs unul dintre putinele studii autohtone valabile in sens occidental despre un "caz" crucial al istoriei comunismului in Romania - Lucretiu Patrascanu, moartea unui lider comunist (2001).
Dintr-un articol aparut acum doua saptamani in 22 rezulta ca vrea sa scrie despre un alt "caz" al aceleiasi istorii, de asemenea complex si complicat, cel al lui Vasile Luca. O impresionanta putere de munca - numai pentru cartea despre Patrascanu a studiat toate cele vreo 80 de mii de pagini ale "dosarului" acestuia, o tenacitate razbatatoare, de eroina a prozei lui Slavici, dovada marturisirile din articolul mentionat, dar si din alte texte, despre parcursul de maratonist prin toate paraginile si hatisurile birocratice pentru a ajunge la arhive si fonduri documentare, in sfarsit o modestie domoala si defensiva de provinciala oarecum rustica, foarte probabil nu tocmai inocent afisata, in orice caz deplin contrastanta cu marea concentrare de personalitat
