Aflu din ziare şi de la televizor că edilii constănţeni şi-au propus să restaureze oraşul vechi, acela pe care l-a evocat Pavel Chihaia în romanul Blocada. înseamnă că ar putea să învie şi ceva din farmecul de odinioară al acestei zone a Constanţei. Cu străzile ei înguste şi în pantă, curgând toate către port, cu geamia, cu farul genovez, cu albul împrospătat al faţadelor. Este demnă de toată lauda, fără doar şi poate, iniţiativa edililor constănţeni, fie ea şi pornită din pure raţiuni comerciale: să vină puhoaiele de turişti, să vină şi să cheltuiască prin cafenelele renăscute, prin berării, prin cabarete, prin casele de jocuri şi prin alte îmbietoare case, destinate prea omeneştilor desfătări.

Toate bune, mi-am zis, însă de ce nu şi Brăila? De ce să nu se bucure şi Brăila, oraşul meu de obârşie mult iubit, de un program asemănător de refacere? Nu pentru că mă trag eu de acolo, de bună seamă, nu pentru asta, bineînţeles, ci pentru faptul că are din belşug ce să ofere acţiunilor restauratoare. Asemenea Constanţei şi poate şi mai mult.

Cine cunoaşte Brăila mă va înţelege, dar eu mă adresez şi acelora care nu o cunosc sau au cunoscut-o în fugă. Este mare păcat să se deprecieze, cum se întâmplă acum, şi până la urmă să dispară, ceva ce a fost bine conceput şi înfăptuit, în urmă cu un secol şi jumătate. Mă gândesc, de pildă, la perfecta ordonare a străzilor brăilene vechi, dispuse în semicerc şi radial, proiectare-unicat în urbanistica noastră, după cât ştiu. Clădirile noi, anostele blocuri implantate fără noimă ameninţă să strice armonia acestui spaţiu. Străzile în semicerc pleacă de la Dunăre şi ajung riguros tot la Dunăre, în volute din ce în ce mai largi. Iar străzile radiale, care le intersectează, străpungând spre sud, spre vest şi spre nord, pornesc toate din acea inimă a oraşului care este splendida piaţetă a Sfinţilor Arhangheli