Parcă ar fi un titlu al unei piese de Matei Vişniec. Aş vrea eu! Pentru asta îţi trebuie talent, timp, experienţă. Eu nu am făcut decît să prelucrez o replică dintr-o piesă a lui Dumitru Solomon, unul dintre dramaturgii "clasici" cei mai consistenţi, jucat şi înainte de '89, şi după. Dumitru Solomon a furnizat materie primă multor regizori. Semnificativ este faptul că tinerii reprezentanţi ai mişcării teatrale se simt provocaţi de alcătuirea dramaturgică a textelor lui Dumitru Solomon şi astăzi, cînd modele iau minţile creatorilor, cînd informaţia circulă nestingherită de obstacolele totalitarismului, cînd navigarea pe Internet îţi scoate în cale alte şi alte tentaţii. întîlnirea cu piesele lui Dumitru Solomon cred că este obligatorie şi la începutul carierei unor regizori sau actori şi pe parcursul ei. Ştiinţa cu care sînt scrise le transformă în tipuri de iniţiere, pe înţelesul şi gustul tuturor, dar şi în acele modalităţi care îi pot ajuta pe creatori să-şi cearnă mijloacele de ceea ce este balast, făcătură, manierism. De ce? Pentru că există în construcţia pieselor şi meserie, şi rigoare, şi piste pentru decolările imaginaţiei, şi teren accidentat, incitant pentru spectacole cu tensiune şi suspans, şi dialoguri savuroase care ironizează prezentul şi trecutul, şabloanele gîndirii de azi şi de ieri, există şi gustul amar, de nevindecat, lăsat de greşelile din istoria lumii şi a fiinţei, miezul filosofic din intimitatea oricui, care poate fi ambalat fie şi comercial, există şi rîs, şi plîns, şi realitate cotidiană, şi plonjare în dilemele existenţiale, în erorile şi ororile de aici, de acum sau de oriunde şi de oricînd. Spun toate astea după ce am închis volumul de teatru publicat în 2001 de Editura Hasefer şi intitulat Miriam şi nisipurile mişcătoare.

M-am întrebat pentru ce motiv anume am amînat un an să citesc această carte şi cele şase piese