Dincolo de subtitlul ce figurează pe coperta cochetă a lucrării lui George Achim (Iluzia ipostaziată. Utopie şi distopie în cultura română), o surpriză îl aşteaptă pe cititor: "grosul" volumului e ocupat de o polemică asupra conceptului de utopie/ distopie (cu referiri la teoreticienii genului, dar şi la lucrări ce îl exemplifică) şi doar o sută treizeci de pagini sunt dedicate genului în manifestarea sa românească (autorii discutaţi sunt Baconski, Nedelcovici, Voiculescu, Oana Orlea şi Alice Botez). Dacă demersul critic pe teren românesc e remarcabil de riguros şi pertinent prin aplicarea metodelor de clasificare şi analiza enumerate în prima şi a doua secţiune a cărţii, nu acelaşi lucru se poate spune despre discuţia teoretică, care suferă printr-o oarecare lipsă de originalitate şi prin confuzie: autorul afirma că baza demersului sau e relaţia utopie/distopie pentru ca apoi să împrumute (fără a da nici un motiv) trăsăturile portretului fiziologic al utopistului scriitorului de distopii.

Deşi volumul are avantajul unei bibliografii consistente (după cum menţionează toţi cei trei critici citaţi pe a doua copertă), anvergura ei nu trebuie supraestimată. Dincolo de nume ce revin pe tot parcursul lucrării (Trousson, Suvin, Servier, Lapouge, Krumar, Antohi etc.), celelalte apar şi dispar fulgerător, lăsând cititorul nedumerit şi plin de întrebări: există vreun element care să justifice menţionarea acestui scriitor/ critic? Oare autorul tălmăceşte cu acurateţe, în cele câteva cazuri, răspunsul la aceste întrebări e negativ. Unul din exemple ar fi citarea şi interpretarea lui Karl Mannheim (pag. 43): Insistenţa lui Mannheim asupra aplicabilităţii ideilor utopice exclude orice accepţie negativă a utopiei. Pentru a demonstra eroarea de care autorul se face vinovat afirmând acestea, cititorul conştiincios se poate raporta la Ideologie, volumul lui Terry E