Criticul literar Cornel Ungureanu a fost, timp de un an, director al Teatrului Naţional din Timişoara. A fost ales în funcţie în urma unui concurs organizat pe vremea ministrului Caramitru şi a demisionat douăsprezece luni mai tîrziu, spre fericirea ministrului Theodorescu; jurnalul acelei perioade a fost publicat, la sfîrşitul anului trecut, de Editura timişoreană Marineasa, iar cele 1000 de exemplare ale tirajului s-au vîndut imediat: în felul ei, Despre regi, saltimbanci şi maimuţe e o carte de scandal, în care un număr important de personaje ale oraşului de pe Bega, în primul rînd din teatru, apar în situaţii deloc măgulitoare. De aceea, cel mai bine reuşeşte o lectură distantă, adică literară.

Jurnalul "directorului" Cornel Ungureanu e însă şi cel al profesorului universitar, care ţine cursuri despre Ion Barbu, dă examene, asistă la susţinerea de doctorate, face inspecţii de grad, e şi cel al secretarului filialei locale a Uniunii Scriitorilor care participă la celebra Conferinţă ce-l instalează pe Eugen Uricaru ca preşedinte USR, şi cel al directorului revistei Orizont cu multele lui obligaţii redacţionale, şi cel al coordonatorului grupului A Treia Europă, şi cel al cinefilului care comentează pentru televiziunea locală, împreună cu senatorul (şi scriitorul) Radu F. Alexandru, filmul săptămînii. Şi, la fel, e jurnalul criticului, care îşi scoate propriile cărţi (La vest de Eden II), scrie (la momentul respectiv, o carte despre Vasko Popa care avea să devină Mitteleuropa periferiilor) sau participă la lansări. în Despre regi, saltimbanci şi maimuţe, Cornel Ungureanu e totuşi, întîi de toate, iubitorul de teatru, prietenul lui Aurel Manea, al lui Ovidiu Iuliu Moldovan şi Nicolaus Wolcz, intrat în neagra şi corupta fundătură a Teatrului Naţional din Timişoara cu sincera dorinţă de a face treabă şi la fel de sincera credinţă că oraşul lui e înc