- Editorial - nr. 204 / 17 Octombrie, 2002 Romanii se numara printre popoarele cu cei mai inalti coeficienti de inteligenta. Realitate de invidiat, recunoscuta si de catre straini, iar noua ne place sa vorbim mult despre acest lucru. Dar, din moment ce in decursul istoriei ne-am aflat mereu pe muchie de cutit si in ciuda a ceea ce ne poate mintea n-am progresat suficient, situandu-ne, din pacate, printre codasele Europei, inseamna ca noua, romanilor, ne lipsesc fie abilitatea de a ne pune in valoare desteptaciunea, acceptand proverbul "unde-i minte multa si prostia-i mare", fie inteligenta de care vorbeam este dublata de tot atatea defecte, daca nu chiar mai multe. Intrucat lucrurile merg pe la noi atat de prost incat am ajuns oaia neagra a Europei, poate ca ar fi momentul sa vorbim despre noi insine asa cum suntem. Deoarece cartile noastre sunt pline de vorbe si fapte marete pe care le-am savarsit de-a lungul veacurilor, ar fi bine sa privim si in dosul paginilor pentru a afla din ce motive am ajuns in aceasta situatie penibila. Adica, sa incercam sa mai umblam putin si pe la defectele noastre, printre care n-ar fi exclus sa gasim, pierduta sau ruginita de atata asteptare, cheia succesului, sau, daca vreti, sa descoperim arta de a fi mai rigurosi si eficienti in tot ceea ce intreprindem. De fiecare data cand se incearca justificarea stagnarii, a indiferentei si lipsei de aport care ne domina, se aduce in prim-plan problema mentalitatii romanului, acuzata in cele din urma de toate relele din societate. Daca stam si judecam bine, vom constata ca protagonistii unor astfel de opinii chiar au dreptate. Mentalitatea, spun marii invatati, este ansamblul de trasaturi constante ale modului de a gandi, de a simti si de a reactiona in anumite situatii sociale, comune unui grup determinat, care poate fi un popor, o natiune. Mentalitatea este produsul educatiei si al expe