- Domnule Mateescu, una dintre obiectiile aduse procesului de trecere a Oficiului Registrului Comertului la Ministerul Justitiei se referea la faptul ca functionarii publici care il vor prelua vor produce un adevarat haos in sistem. Sunt aceste afirmatii indreptatite?
- Nu as putea sa apreciez acest lucu. Si cei din sistemul bugetar sunt angajati de calitate, isi rezolva obligatiile de serviciu cu competenta. Pe plan local, am incredere in tot colectivul - care se deplaseaza doar organizatoric, dar ramane pe aceeasi activitate - ca vor fi in continuare aceiasi colegi deosebiti.
- Poate fi considerat acest proces de transfer o nationalizare a unei institutii private?
- Activitatea care a fost data Camerelor de Comert poate fi reasezata doar printr-o lege de ace-lasi nivel. Ceea ce este important este ca bunurile si proprietatile, patrimoniul camerelor de comert, organizatii care sunt de drept privat, sa ramana in continuare ale acestora. Este un drept pe care il acorda Constitutia.
- Credeti ca bazele de date ale Oficiului Registrului Comertului vor ramane publice?
- Da, pentru ca Oficiul Registrului Comertului a fost, este si trebuie sa ramana o institutie de drept comun.
- Concret, cum va afecta acest transfer Camera de Comert, Industrie si Agricultura din Timisoara?
- Deplasarea acestei activitati din structura Camerei in alta structura inseamna deplasarea bazelor de date, a multor informatii de care institutia noastra avea nevoie pentru a-si organiza o mare parte din activitati. Inseamna, desigur, si deplasarea unor venituri, care la nivelul C.C.I.A.T. reprezentau 35% din actualele venituri. Inseamna o reorganizare totala a Camerei noastre, o strategie noua, care sa conduca la identificarea, in continuare, a unor servicii noi, la dezvoltarea celor existente, la infiintarea unor compartimente, la o relatie mai concret