Dar daca vorbim de absorbtia banilor privati de Guvernul nostru nesatul, povestea CNAS, trecuta tot prin ordonanta în subordinea Ministerului Sanatatii, este cea mai lunga si, poate, cea mai trista. Nici fosta guvernare nu a fost prea generoasa, hotarand ca presedintele CNAS sa fie numit de guvern, ceea ce dadea dintr-o data o lovitura independentei asiguratilor. Dezastrul a început însa dupa alegerile din 2000, cand în fruntea CNAS a fost numit Eugeniu Turlea, un economist a carui prima preocupare a fost sa-i discrediteze pe farmacisti si pe medici si sa nu-i plateasca: farmacistii erau îndemnati sa crediteze statul acoperind din profitul propriu factura pentru medicamente, pe care Casa întarzia s-o achite, iar medicii erau apostrofati public pentru ca prescriau medicamente prea scumpe. A urmat gaselnita ministrului de Finante, care a calcat în picioare drepturile asiguratilor, hotarand ca banii proveniti din contributii constituie un fond special si sunt administrati prin buget. Acest artificiu care nesocoteste legea si morala i-a permis sa stabileasca un plafon pentru cheltuielile CNAS si sa-si însuseasca excedentul. Datoriile spitalelor au ramas neachitate, cei care s-au îmbolnavit în a doua si a treia decada a lunii au ramas fara medicamente, dar Guvernul a avut mai multi bani. Proiectul legii initiate de Sorin Oprescu, prin care se constituia un fond unic al sanatatii, în care Guvernul nu mai putea sa cotrobaie, a devenit o hartie fara valoare. Doctorul Oprescu a marait putin la Consiliul National PSD, criticand coruptia, si apoi a aparut în public cu ministrul Daniela Bartos, ca sa ilustreze unitatea de monolit a partidului. A urmat spectacolul dureros al controlului efectuat de presedintele CNAS devenit secretar de stat, Eugeniu Turlea, asupra spitalelor si medicilor de familie. In pur stil stalinist, au fost scosi în fata cativa medici care au prescris