Se cunosc cazuri cind unii scriitori, mai spre sfirsitul carierei, trec spre artele plastice, de un fel sau de altul. Cel mai celebru, pentru noi, dintre ele, este cazul lui Eugen Ionesco. Obosit de scriitura, isi gaseste un reconfortant refugiu in desene si picturi. Cu Günter Grass, lucrurile stau tocmai invers. El si-a inceput cariera culturala cu arta, in speta cu sculptura, ca student, in 1952, la cea mai faimoasa academie de arta in epoca in Germania, ca elev al lui Otto Pankok, unul din neoexpresionistii epocii. Continua in 1956 sa studieze la Berlin, cu Karl Hartung. Aceste studii vor marca definitiv orientarea lui vizuala, care ramine orientata expresionist, chiar daca de la sculptura va trece la gravura in metal si la litografie. Spre deosebire insa de cazul lui Eugen Ionesco, Günter Grass va opta si pentru literatura, in plina tinerete, pentru renumitul Grup 47, care, decenii in sir, a marcat specific noua literatura germana tinara. Sa precizam insa: in creatia lui literara, care de aici inainte va deveni unul din marile capitole ale literaturii germane postbelice, imaginile vizuale care impodobesc textele nu sint adaosuri ale unui ilustrator din afara, ci fac parte din insasi substanta literara. Lucru bine subliniat de fotografiile documentare ale expozitiei documentare Günter Grass, gazduita de Institutul Goethe Inter Nationes din Bucuresti, expozitie care pune accentul pe citeva din simbolurile dure agreate de acesta. Dure si in acelasi timp hazlii: Günter Grass este un romantic de cea mai pura esenta germana. Se trage din Achim von Arnim si Eichendorff, isi are radacinile la inceputul secolului 19, vede si gindeste in plina ironie romantica, desigur condimentata cu gustul amar al experientelor contemporane. Toba de tinichea, devenita film in regia lui Völker Schlöndorff, dezvaluie in limbaj actual tocmai radacinile romantic-ironice, concomitente cu amar