Fundal si antecedente
In 1976, am absolvit Facultatea de Filozofie (sectia de sociologie) a Universitatii din Bucuresti. Din motive complexe (asupra carora istoricii invatamintului romanesc merita poate sa se aplece intr-o zi, si pe care nu imi propun sa le analizez acum), sectia de sociologie a avut poate cel mai dezideologizat curriculum dintre facultatile umanistice ale Romaniei comuniste. Din aceleasi motive complicate si cunoscute de sociologii romani, sectia mentionata a avut o viata scurta, generind numai citeva promotii de sociologi, intre sfirsitul anilor ’60 si mijlocul anilor ’70.
Tot in 1976 am fost angajat ca sociolog la laboratorul de sociologie al Institutului de Proiectari Constructii Tipizate (IPCT). Cu adresa in Bucuresti, pe strada Tudor Arghezi 21, IPCT avea ca sarcina principala crearea si adaptarea de proiecte-tip atit industriale, cit si tinind de domeniul locuintelor pentru populatie. Pe linie de partid, IPCT tinea de sectorul II PCR, un sector cu multe intreprinderi industriale, cu o conducere care era cunoscuta ca fiind una dintre cele mai brutale la inceputul anilor ’80. Directorul IPCT era inginerul Petru Vernescu, un tehnocrat capabil care s-a straduit, cum spun americanii, „sa-si tina capul deasupra apei“ si care, dupa parerea mea, pe masura posibilitatilor sale din ce in ce mai limitate, a incercat cit a putut sa-si protejeze oamenii si institutul de valul crescind de diletantism care se revarsa asupra lor atit pe linie ierarhica, cit si de partid.
Laboratorul de sociologie al IPCT era unul dintre putinele centre de cercetari din Romania unde sociologilor le era permis sa lucreze in echipa, fapt ce, pentru un tinar sociolog, constituia un avantaj deloc de neglijat. Comandate de IPCT si, uneori, de Primaria Capitalei, anchetele sociologice facute de laborator erau in general axate pe analizarea cali
