Literatura m-a făcut să fiu suspicioasă cu cerşetorii. Îmi amintesc, din copilărie, de spaima cu care am citit capitolul despre "Curtea miracolelor", cu toată turma de ologi, orbi şi strîmbi, care o lua la fugă, la nevoie, aruncîndu-şi cîrjele cît colo, crescînd om din cîte o grămăjoară de vietate contorsionată, îndreptîndu-şi spinările gheboşate, desprinzîndu-şi solzii de pe ochi şi abandonîndu-şi bandajele inutile. Toate cărţile pe care le-am citit ulterior aveau cerşetori falşi, spioni, escroci, uneori bogătaşi cu maşini luxoase sau pur şi simplu inşi dornici de experienţe "poetice". Filmele confirmă imaginea cărţilor. Filantropica explică chiar circuitul banilor în lumea cerşetoriei, artă şi ştiinţă a României zilelor noastre. În Zacharias Lichter, cred, e pomenită una dintre regulile de aur ale celui care cere de pomană în mod autentic: să accepte cu enormă recunoştinţă chiar cea mai mică şi mai neînsemnată monedă. Inutil să spun că falşii noştri cerşetori calcă orice regulă, că industria cerşetoriei se dezvoltă rapid, că metodele variază în funcţie de pulsul pieţei, şi că agresivitatea cererii creşte de la o zi la alta. Tocmai de aceea am strîns, privind cu atenţie scenele de gen timp de cîteva săptămîni, cîteva metode de apărare pentru cei agresaţi.

Metoda cea mai sigură şi mai rapidă (eu o folosesc cu succes) rămîne aceea de a le da cîte ceva. Aici puteţi opta: fie vă puneţi deoparte, din bugetul lunar, alături de sumele "pentru telefon", "lumina", "întreţinerea" etc. şi o sumă bunicică "pentru cerşetori" (aţi putea scăpa cu 500.000 pe lună, dacă ieşiţi rar, dar nu în zona Amzei; fie, în loc de bani, puteţi căra după dumneavoastră o sacoşă cu mîncare pentru cei care vă taie calea cu mîna întinsă, ca să fiţi siguri că banii dvs. nu sînt strînşi pentru vreun "Dinică". Dezavantajul, în acest din urmă caz este că destul de mulţi aruncă ceea ce