(Pe marginea unei replici)

Subtila alchimie a comicului caragialian se realizează printr-o perfectă proporţie între imaginar şi real, între verosimil şi absurdul împins până la grotesc. Replicile teatrului său au devenit formule pe care vorbitorii contemporani le utilizează în contexte variate, adesea complet diferite de situaţiile care le-au generat, semn al universalităţii lor şi perpetuă infirmare a opiniilor privind perimarea operei lui Caragiale o dată cu dispariţia cadrului istoric de care a fost inspirată. Vom încerca în cele ce urmează să reconstituim contextul care a dat naştere unei celebre replici, nu pentru a-i reduce semnificaţia la momentul istoric şi politic în care a apărut, ci pentru ca, pornind de la posibila sursă de inspiraţie, să apară mai evidentă arta scriitorului de a selecta un aspect din realitate şi de a-i conferi o superioară forţă expresivă prin şarjare şi prin încadrarea în sistemul unitar al operei.

Este bine cunoscut finalul discursului rostit de Farfuridi la întrunirea electorală din actul al treilea al comediei O scrisoare pierdută: "Din două una, daţi-mi voie: ori să se revizuiască, primesc! dar să nu se schimbe nimica; ori să nu se revizuiască, primesc! dar atunci să se schimbe pe ici pe colo, şi anume în punctele esenţiale... Din această dilemă nu puteţi ieşi... Am zis!" Peremptoriul "am zis", prin care infatuatul retor face aluzie la clasicul "Dixi et salvavi animam meam", devine ridicol întrucât încheie printr-o alternativă absurdă o expunere confuză. "Soluţia" lui Farfuridi în problema revizuirii Constituţiei este adesea citată pentru a exprima un nonsens ori evitarea unei rezolvări tranşante şi eficiente.

Însă majoritatea celor care o citează uită sau ignoră faptul că atât revizuirea fără schimbare, cât şi schimbarea fără revizuire au constituit în epocă, la o distanţă de patru ani u