De la Geneva, a venit de curînd vestea dispariţiei, la 14 septembrie, a lui Jean Rousset, la o vîrstă a patriarhilor. Marele profesor, născut în 1910, fusese, în tinereţe, asistent al lui Marcel Raymond, petrecuse câţiva ani în Germania şi la Paris, în care pregătise ceea ce urma să fie cartea sa despre Literatura epocii baroce în Franţa, teza de doctorat din 1953. Pasiunea pentru arta şi literatura barocului se va concretiza, apoi, şi în importanta Antologie a poeziei franceze baroce, tipărită în 1961, şi va rămânea vie pîna la sfârşitul vieţii, când învăţatul cercetător aruncă "un dernier regard sur le baroque" (1998), rezumând un parcurs şi nuanţînd puncte de vedere care au făcut carieră în domeniu.

Opera lui Jean Rousset este însă strâns legată de amintita "Şcoală de la Geneva", pe care a reprezentat-o cu strălucire, alături de maestrul său Marcel Raymond, de colegul mai tânăr Jean Starobinski, ori de "asociatul" la programul genevez care a fost Georges Poulet, apoi de discipolul acestuia, Jean-Pierre Richard; cu toţii, personalităţi puternic individualizate, dar având în comun interesul programatic pentru abordarea "tematistă" a operelor literare, considerată ca o structură complexă de reţele tematico-motivice recurente, de natură să probeze unitatea de profunzime a viziunii. În ce-l priveşte, autorul unei cărţi precum Formă şi semmnificaţie (1963), a şi propus un fel de schiţă de fenomenologie a conştiinţei critice, pornind de la "adeziunea totală", de la actul de participare subiectivă la universul propus de scriitor, pentru a coborî spre structurile de adîncime, configurate formal şi coagulate în "centre de convergenţă" semnificative. Tocmai această atenţie acordată, alături de Jean Starobinski, structurilor de limbaj îl va detaşa de "identificarea" totală cu "cogito"-ul operei, vizată în chip ideal de un Georges Poulet, pentru a-l orienta