La început a fost o bănuială. Apoi un zvon. Ceva mai târziu, o probabilitate. Astăzi e o certitudine: Adrian Năstase şi Ion Iliescu se află într-un conflict iremediabil. De ce iremediabil? Nu neapărat din cauza profilului psihologic diferit al celor doi. În privinţa setei de putere şi a cinismului, ei sunt, de altfel, o apă şi-un pământ. Între ei nu va mai exista bună înţelegere pentru simplul motiv că reprezintă generaţii diferite. Adică grupuri de interese diferite.
Dacă până acum premierul îşi exprima dezacordul faţă de preşedinte îndeosebi prin bancuri sau subtile ironii, iată că, în ultima vreme, s-a hotărât să rostească adevărul verde-n faţă. Adevărul aşa cum îl înţeleg el şi grupul de sprijinitori, desigur: Ion Iliescu reprezintă trecutul partidului. Nici mai mult, nici mai puţin. Probabil că doar politeţea l-a împiedicat să ceară, pe loc, pensionarea septuagenarului ce simbolizează singura piedică serioasă în calea dominaţiei sale absolute.
Ce-i drept, Ion Iliescu nu s-a sfiit să-l ţină pe lupul cel tânăr în nesfârşite contre şi urecheli. Cum îndrăznea să aibă câte-o iniţiativă ce depăşea limita stabilită la Cotroceni, cum îl trimitea cu genunchii pe boabe de porumb, întru penitenţă şi reculegere. Curios e că premierul se executa pe loc, fără să protesteze, conştient că altcineva continuă să fie vioara întâi.
Ce s-a întâmplat în ultimele săptămâni? Pe ce se bazează dl. Năstase când, zi după zi, trimite câte o ghiulea spre Cotroceni? Ce aşi are în mânecă încât să nu se teamă să-i cânte lui Iliescu prohodul, deşi acesta pare mai vioi ca oricând? S-ar putea ca ţesătura cadristică a premierului să înceapă să dea roade. E posibil să fi obţinut, în sfârşit, garanţii din partea sprijinitorilor preşedintelui. Mă refer la lideri ai partidului, dar şi la capi ai serviciilor secrete şi armatei - domenii controlate de către Il
