Soarta a harazit ca pe pamintul? pe care vietuim sa fie aur din belsug. Iar blestemul a cazut asupra oamenilor, vremurile fiind cu noi mai mult decit nemiloase - aurul continua sa-si treaca pe raboj victimele. Stralucirea lui infierbinta perpetuu mintile oamenilor. Si astazi, Romania este vinturata, scarpinata de cautatorii de comori, vinatorii de tezaure, oameni care viseaza la comoara lui Decebal... Oameni carora aurul le face cu ochiul.
Galbuiul material poarta in el ceva misterios. In traditia populara se spune ca, acolo unde sint ingropate comori, in Noaptea de Sinziene danseaza Ielele. Cine le vede isi pierde mintile. Scapa doar cel care le priveste printr-un ban din aur gaurit. De blestemul care insoteste orice comoara din aur nu scapa insa nimeni. Demonul aurului nu poate fi imblinzit. Intr-un fel sau altul, povestea aurului este o poveste despre nebunie. Fie ea frumoasa sau hidoasa. Niciodata simpla.
Blestemul lui Zamolxis
Muntii Apuseni? poarta de mii de ani o faima apasatoare, aceea ca printre stincile sale se ascund comori cu neputinta de masurat. Potrivit lui Herodot si lui Didor din Sicilia, aurul din Tracia a ajuns chiar pina in palatele faraonilor, iar inainte ca romanii sa fie atrasi de vraja metalului galben, in muntii dacilor au venit dupa aur grecii si fenicienii. Razboaiele cu Traian s-au soldat nu numai cu cucerirea unui important teritoriu dac, dar si cu capturarea ?tezaurului? lui Decebal, o comoara unica pentru timpul acela - 165 tone de aur.
Primul care face referire la tezaurul Daciei este medicul curant al lui Traian, grecul Criton, care, in insemnarile sale, aminteste despre ?o incredibila comoara? care s-ar gasi in Muntii Orastiei. Criton spune ca, dupa cucerirea Daciei, romanii au capturat o cantitate de aur de 5.000.000 de livre si una dubla de argint, ceea ce inseamna aproximativ 2.000.000 kilogr
