Andrei PLESU
Minima moralia: elemente pentru o etica a intervalului
Editia a III-a, Editura Humanitas, Bucuresti, 2002, 168 p., f.p.
Poate ca cea mai seducatoare ipostaza a lui Constantin Noica este aceea socratica, a inteleptului care traieste – transfigurat si transfigurator – prin discipoli. In deceniul in care apareau Jurnalul de la Paltinis si Epistolarul, Andrei Plesu publica – mai intii fragmentar, in 1987, in Viata Romaneasca, apoi integral, la Cartea Romaneasca (1988) – un eseu datorat, marturiseste autorul insusi, maestrului: „Daca nu l-as fi cunoscut, n-as fi putut scrie aceasta carte. Daca l-as fi ascultat, n-as fi scris-o“.
Descinzind, cu experienta inaltimilor si nu fara orgoliul (ceea ce ar putea echivala cu umilitatea) apostolatului, din Paltinisul-Olimp, discipolii lui Noica incearca sa concilieze regalitatea filozofiei cu derizoriul si cu amorful vietii cotidiene. Dintre „initiatii“ de la Paltinis, pe Andrei Plesu il preocupa cel mai mult reflectia asupra actului etic, integrarea faptei morale in scenariul devenirii spirituale, in destinul individual.
O etica mobila, a devenirii, a intervalului, a trairii in succesiunea momentelor de criza ne propune Minima moralia, eseu care, ajuns – iata – la a treia editie, isi pastreaza valentele de luare de pozitie demna de atentie pe fundalul discutiilor actuale privind conditia omului si a culturii in lumea (post)moderna.
Cu optimism speculativ, Andrei Plesu porneste – in incercarea sa de a circumscrie teoretic dilemele etice proprii vietii de fiecare zi a omului contemporan – pe un drum (nu neaparat de mijloc) ce leaga, prin sinuozitati, intortocheri si rafinate dozari de nuante, absolutul totalitarist al lui Plesu si relativismul deconstructivist al lui Derrida. Notiunile „tari“ ale filozofiei – esenta, sens, ordine, adevar, finalitate – lipsite aici
