Ion MILITARU
Constantin Noica si critica Occidentului
Editura Cartea Romaneasca, Bucuresti, 2001, 150 p., f.p.
Este adevarat ca pentru Constantin Noica „istoria nu este un lucru in sine, ci mai degraba un fenomen“ si ca legatura dintre ontologie si istorie nu poate fi ignorata. Este adevarat si ca Alexandra Laignel Lavastine face o extrapolare atunci cind afirma, in Filozofie si nationalism. Paradoxul Noica, faptul ca ginditorul de la Paltinis si-a elaborat ontologia pentru a servi cauzei nationaliste la care a subscris. Numai ca uneori e mai important un legato al cartilor cu viata, cum nazuia ucenicul cel mai tinar (Andrei Plesu), decit unul al cartilor intre ele. Uneori nu e cazul sa ne permitem atitudinea evazionista fata de istorie, fata de real, chiar daca acesta este „deschis“, dupa cum considera, pe buna dreptate in observatiile care tin de filozofie, atente si pertinente, Ion Militaru.
Filozoful insusi marturiseste (in transcrierea lui Gabriel Liiceanu din Jurnalul de la Paltinis): „Poate ca am avut mereu o concentrare prosteasca, precum a ciobanului care pastea oile cu spatele la o sura in flacari si care, intrebat cum de nu vazuse sura arzind, raspunse ca se uita la oi“. Sint aici – s-a observat – „orbire programatica“ si o inramare constienta in ideal, simultana cu parasirea lumii prin uitarea faptelor ei.
Cartea lui Ion Militaru, inteligent scrisa, este un act de generozitate din cel putin doua motive. Mai intii pentru ca – recunoaste autorul – se ocupa de o „filozofie a istoriei la Constantin Noica“, dimensiune care nu (prea) exista, sau, oricum, exista doar intr-un mod implicit; este „non-spusul“ din orice opera, cu atit mai interesant cu cit in cazul nostru este vorba si de un maestru al limbajului.
In al doilea rind, Ion Militaru, absolvent al Facultatii de Filozofie si autor al volumu