- Social - nr. 212 / 29 Octombrie, 2002 Duminica, 20 octombrie 2002.Ora 20.00. Ziua nr. 8. Teatrul "Maria Filotti" din Braila aduce pe scena Festivalului un spectacol provocator. Te trezesti brusc din placuta stare de reverie in care te aruncase spectacolul serii precedente, "Week-end de adio". Schimbare totala de registru si in cateva minute se aud soapte in sala: "in sfarsit...". La inceput, te incearca o anume retinere. Nu ai incredere: inca o data teribilistii cred ca au dat lovitura. Dar treptat, replicile "sclipitoare" si imaginea antrenanta, tot mai sigura pe ea, te fac sa astepti, cu sufletul la gura urmatoarea miscare. Caci ce ar putea defini mai bine ceea ce se intampla? Imprevizibil? Indrazneala? E mai mult decat atat. Esential, insa, este ca "Drept ca o linie" (regia Radu Apostol) a avut toate premisele necesare pentru a ne convinge de justetea premiului obtinut: premiul special al juriului. Asadar, Marele premiu. Povestea succesului porneste de la idee si continua vertiginos pe linia scenografiei (Alina Herescu), a miscarii, dansului, muzicii. Actualitatea spectacolului e, probabil, cel mai important atu, ultima poarta inchisa in urma indiferentei. Pentru ca nepasarea nu-si gaseste locul in aceasta poveste: o prostituata handicapata si fiul ei homosexual traiesc sub povara unei morti iminente. Lumea nu mai are nimic dragalas, nici urma de bunavointa sau candoare, cei doi fiind prizonierii propriului handicap, ai unui destin ca atatea altele si, totusi, unic in felul sau. Conflictele sunt violente. Ele se desfasoara in cadrul unor episoade peste care cade intunericul ca un avertisment. Fiecare scena reprezinta o etapa si, deci, un pas spre moartea care asteapta si pe care o ghicesti. "Drept ca o linie" trezeste senzatii extrem de puternice, iar aceasta este cea mai importanta calitate a teatrului-imagine. Senzatia se naste din perceptia vizuala, mai