Transformari, inertii, dezordini. 22 de luni dupa 22 decembrie 1999. Andrei Plesu si Petre Roman in dialog cu Elena Stefoi
Editura Polirom, Colectia „Duplex“, Iasi, 2002, 248 p., f.p.
Am revenit nu o data asupra unei secvente care m-a impresionat cindva, in cartea de interviuri facuta demult de Florin Mugur cu Paul Georgescu: „Cind vezi decorurile de carton crezi ca toata lumea le vede asa. Incerci sa le atragi atentia. Esti pus la punct, poate chiar mardit. Explici, te inflacarezi, gesticulezi... Esti privit cu ura... Deodata, decorurile cad. Atunci, toti te acuza: Numai tu n-ai vazut ca erau niste decoruri grosolane“. Teribila aceasta predestinare de Casandra, mai cu seama atunci cind finalul suna ca in mica istorie a lui Paul Georgescu – totuna, adauga acesta un rind mai departe, cu „povestea vietii mele“! Citesc acum, in scurta postfata a Elenei Stefoi la convorbirile pe care le-a moderat intre Petre Roman si Andrei Plesu, reunite recent in volum de Editura Polirom, citeva fraze tulburatoare prin „ecoul“ lor, involuntar si istoriceste particularizat, la fragmentul mai sus citat: „Incrincenarea cu care toata «lumea buna» judeca noul executiv sguvernul Roman, n.n.t si-i dorea sfirsitul m-a stupefiat; felul meu de a vedea lucrurile i-a revoltat la rindu-i pe multi dintre noii lideri de opinie. [...] Ma durea complicitatea elitei culturale bucurestene si a diasporei «anticomuniste» la ofensiva evidenta a celor care nu dorisera mai mult decit o controlabila – si controlata – lovitura de stat“.
O evidenta pe care, in ciuda strigatului „in pustiu“ al ziaristei de atunci (si al altor citorva, putini de altfel), cu speranta desarta ca „liderii de opinie si liderii politici sint suficient de rezistenti la manipulari din alte vremuri“, doar timpul a legitimat-o: „Dupa doisprezece ani, vede oricine ca autorii obsedati de ideea «puciulu
