Doamnei Doris Jurgea
Colombina şi-a scrântit glezna; pe teren plat, se descurcã, însã când urcã şi trebuie sã îndoaie articulaţia piciorului drept, mai greu... Aşa-i spun în gând, ca servantei agere şi poznaşe din teatrul italian. Pe faţã, nu mi-aşi permite... La început, ce-i drept, nu înţelegeam de ce Gh. Jurgea-Negrileşti, autorul volumului memorialistic de succes Troica amintirilor, proprietar pe timpuri al unei moşii istorice moştenitã din generaţie în generaţie de la Alexandru cel Bun încoace şi care mã onorase cu prietenia lui...; la început, nu înţelegeam de ce îi pusese distinsei sale soţii, Doris, boieroaicã şi ea, numele eroinei populare din Commedia dell' arte. Dar, chiar şi el care, între intimi, ţinea sã i se spunã Georgicã, - diminutivul parşiv bucureştean, - simţea o adevãratã plãcere sã se lepede la bãtrâneţe de clasa lui ca şarpele, din când în când, de piele... Poate cã e un obicei recent al celor aleşi, survenit dupã marile mişcãri sociale ale secolelor trecute, sã freieze dinadins vulgul, clasa opusã din care se nãscurã caractere memorabile, - vezi spiritualul Beaumarchais, crainicul revoluţiei franceze. Astfel se explicã şi raitele zilnice ale lui Georgicã în lumea lacului Herãstrãu plinã de oameni simpli, modeşti, unde cãpãtase faima unui şahist redutabil... Cu atât mai puţin mi-ar fi venit sã recurg acum în mod deschis la apelaţiunea datã subretei italiene, când Jurgea, pãrãsind Herãstrãul, joacã în prezent interminabile partide de şah în Câmpiile Elizee...
Prin urmare, intrând în Muzeul d'Orsay, o las la parter pe Colombina, din cauza entorsei, în sala imensã scãldatã de luminã, strãjuitã de orologiul strãvechi al fostei gãri Paris-Orléans, de unde parcã şi eşti gata sã pleci într-un voiaj mult râvnit... Mã uit bine în jur, sã ţin minte locul, nu cumva sã ne rãtãcim unul de altul, - se aşezase pe o banchetã n
