Cîntec simplu

Acum, doar acum îmi dau seama

cã faţa ta rotundã

e şlefuitã, clipã de clipã,

de mici planete

îndrãgostite de soarele tãu,

pentru totdeauna.

Cît de cald este soarele încã,

şi cît de tandru alunecã

ele, pe tot mai strîmte orbite,

cum nu s-or lãsa, perseverentele,

pînã n-o sã-l toceascã de tot, -

nimicindu-l, iubito, iubindu-l mereu,

între tandre şi limpezi orbite.

Dialog

Pîntecele meu, zise unul, e ca pîntecele Parisului -

am ajuns rege, vai, pe grãmezi de zoaie,

sînt tot numai mlaştinã şi duhoare,

deasupra mea Îngerii bãnuiesc cã se ţin de nas,

Porumbelul, scîrbit, îşi vîrã ciocul sub pene, -

şi mi-e şi groazã sã mã gîndesc

ce-o sã se-ntîmple cu nimburile.

- N-o sã pãţeascã nimic. Rãmîn.

În curînd vor defila crini, vor gînguri porumbiţe albe,

în curînd

te vor sugruma chiar ele, aureolele.

Fereastrã romanã

Pentru Marian Papahagi

Mã uit la fereastra romanã întredeschisã,

la dreptunghiul de piatrã prin care,

prietene,

va fi ieşit sufletul tãu.

E ianuarie, ca atunci, - şi pinii şi laurii

Villei Borghese, la fel

sînt de verzi, ca atunci. În zadar caut însã

urmele de cenuşã-ale orei

în care, fãcînd o confuzie,

nu ştiu ce sudic vulcan

a izbucnit explodîndu-ţi

de-a dreptul prin inimã.

Sã nu fie chiar nici un semn

pe sticla ferestrei, chiar nici o urmã

din lumina ce t