Cîntec simplu
Acum, doar acum îmi dau seama
cã faţa ta rotundã
e şlefuitã, clipã de clipã,
de mici planete
îndrãgostite de soarele tãu,
pentru totdeauna.
Cît de cald este soarele încã,
şi cît de tandru alunecã
ele, pe tot mai strîmte orbite,
cum nu s-or lãsa, perseverentele,
pînã n-o sã-l toceascã de tot, -
nimicindu-l, iubito, iubindu-l mereu,
între tandre şi limpezi orbite.
Dialog
Pîntecele meu, zise unul, e ca pîntecele Parisului -
am ajuns rege, vai, pe grãmezi de zoaie,
sînt tot numai mlaştinã şi duhoare,
deasupra mea Îngerii bãnuiesc cã se ţin de nas,
Porumbelul, scîrbit, îşi vîrã ciocul sub pene, -
şi mi-e şi groazã sã mã gîndesc
ce-o sã se-ntîmple cu nimburile.
- N-o sã pãţeascã nimic. Rãmîn.
În curînd vor defila crini, vor gînguri porumbiţe albe,
în curînd
te vor sugruma chiar ele, aureolele.
Fereastrã romanã
Pentru Marian Papahagi
Mã uit la fereastra romanã întredeschisã,
la dreptunghiul de piatrã prin care,
prietene,
va fi ieşit sufletul tãu.
E ianuarie, ca atunci, - şi pinii şi laurii
Villei Borghese, la fel
sînt de verzi, ca atunci. În zadar caut însã
urmele de cenuşã-ale orei
în care, fãcînd o confuzie,
nu ştiu ce sudic vulcan
a izbucnit explodîndu-ţi
de-a dreptul prin inimã.
Sã nu fie chiar nici un semn
pe sticla ferestrei, chiar nici o urmã
din lumina ce t
