Genul avea sa infloreasca in Occident dupa al doilea razboi mondial, dar nu existenta „cortinei de fier“ este responsabila pentru cvasi-absenta lui in Romania, unde o anume traditie totusi existase (Marturia unei generatii de Felix Aderca, Lumea de maine de Ion Biberi s.a.). Explicatia consta mai degraba in profunda ostilitate totalitara fata de dialog, corect resimtit ca pericol mortal pentru o ordine si un sistem ce s-ar fi destramat aproape instantaneu daca l-ar fi ingaduit. In definitiv, sfarsitul regimului ceausist a fost parafat, si nu doar simbolic, de intreruperea discursului dictatorului printr-un formidabil si colectiv strigat de Huo!, forma extrema, dar adecvata momentului, de restabilire a comunicarii sociale.

De la 1990 incoace situatia s-a schimbat radical, au fost publicate numeroase carti de acest tip, fie traduceri, fie originale. Formula s-a si banalizat de altfel, in sensul intrarii intr-o normalitate a diversitatii a carei existenta este incontestabil benefica. Odata depasit inevitabilul moment de entuziasm nediferentiat, se contureaza proiecte articulate, apar autori profesionalizati, se precizeaza directii si zone specifice de interes. Un asemenea proiect are, de pilda, editura ieseana Polirom, concretizat in colectia Duplex, in care au aparut pana acum opt volume (cel mai recent, Urmele timpului, aducand totodata si o semnificativa iesire din perimetrul national: este un „dialog“ intre psiho-sociologul francez Serge Moscovici si romanul Adrian Neculau, profesor la Universitatea „Al.I. Cuza“ din Iasi). Din cele opt carti de „convorbiri“, trei se datoreaza lui Sorin Antohi, ceea ce impune ipoteza unei actiuni ce reflecta un anume program, chiar daca nu neaparat explicit. Alegerea interlocutorilor (Adrian Marino, Mihai Sora, Alexandru Zub) pare de asemenea sa raspunda unor criterii specifice, iar temele „convorbirilor“ comunica in mod