Numai ca aceasta identitate nationala e resimtita si definita in chip diferit: de unii, ca o intoarcere la un specific rural mai mult sau mai putin idealizat sau la un trecut indepartat neguros, in vreme ce, pentru altii, redescoperirea si reafirmarea identitatii nationale inseamna nu doar refacerea legaturilor cu traditia interna, ci si cu traditia europeana si cu lumea larga, atat in planul literaturii, cat si in planul ideilor. La acestia din urma, nu exista nici o incompatibilitate intre ideea nationala si ideea europeana, intre traditia locala si cea universala.

Din aceasta grupare larga faceau parte scriitori si critici care apucasera sa debuteze spre sfarsitul razboiului sau in intervalul imediat postbelic - dintre care cei mai multi trecusera prin inchisorile comuniste - Ion Negoitescu, Adrian Marino, Nicolae Balota, Stefan Augustin Doinas, Ovidiu Cotrus, Alexandru Paleologu etc., dar si fosti ilegalisti ori simpatizanti comunisti, precum Vera Calin, Silvian Iosifescu, Paul Georgescu, fosti activisti ai Comitetului Central al Partidului, acum definitiv fixati in proiecte culturale, precum Paul Cornea si Ion Ianosi, fosti critici realist-socialisti realmente pocaiti, ca Ovid.S. Crohmalniceanu ori Savin Bratu, si multi tineri sau mai putin tineri - de la Alexandru George la Gheorghe Grigurcu, de la Lucian Raicu la Livius Ciocarlie, de la Matei Calinescu la Ion Pop, de la Eugen Simion la Mircea Iorgulescu, de la Gabriel Dimisianu la Valeriu Cristea, de la Dan Grigorescu la Alexandru Calinescu etc. Ceea ce ii unea pe acesti oameni atat de diferiti din punctul de vedere al biografiei, al formatiei si al conceptiei despre literatura (si nu numai despre literatura) era ideea deschiderii spre lume si spre modernitate, ideea modernizarii prin (re)racordarea la reperele europene si universale.

In cealalta grupare ar trebui citati mai intai ideologii: