Pentru ca tot ceea ce urmează să nu sune a prezentare stearpă, a dare de seamă, raport, bilanţ plicticos, o soluţie pentru generoasele pagini ale Dilemei ar fi să înscenez din cînd în cînd un dialog. Să zicem că eu (noi) sînt (sîntem) chiar eu (noi), iar cel care întreabă este, după împrejurări: a) cineva curios, fără prejudecăţi, din România sau din altă parte, care vrea să afle tot, de la ce înseamnă "A Treia Europă", la ce face o fundaţie cu numele ăsta; b) cineva curios, cu prejudecăţi (mici, mari, uriaşe), din România sau din altă parte, care vrea să afle tot, de la ce înseamnă "A Treia Europă", la cum, cu ce bani, în ce scop face ce face o fundaţie cu numele ăsta. Şi a şi b pot fi, după împrejurări, un simplu cetăţean curios sau reprezentantul unei instituţii care vrea să te finanţeze, să te monitorizeze sau doar să te introducă în baza ei de date. Mi-ar plăcea să poată ieşi un fel de proză, ceva în stilul procedurii de anchetare sau al interogatoriului din Clepsidra lui Danilo Kis. De pildă: "Aţi spus, cu martori, că ideea de a studia trecutul Timişoarei şi al Banatului v-a venit într-un parc. Precizaţi numele parcului, data şi ora la care vă aflaţi acolo?" "Parcul Botanic din Timişoara, 21 decembrie 1974, ora 15,30." "Eraţi singură?" "Nu." "Indicaţi numele persoanei care vă însoţea." "Cornel Ungureanu." "Descrieţi scopul plimbării." "Eram în căutarea unei istorii." "Nu vă eschivaţi. Precizaţi numele obiectivului pe care îl căutaţi." "Poarta vieneză." "Cine v-a obligat să o faceţi?" "Nimeni. Era propria noastră curiozitate." "Ce aţi afirmat atunci cînd aţi găsit poarta?" "Nu am găsit-o. Era îngropată în zăpadă." "La ce oră aţi părăsit parcul?" "Cînd a început să se întunece. Pe la cinci, cinci şi un sfert." "Continuaţi." Aş putea să continuu aşa, cu mii de întrebări aiuritoare şi cu tot atîtea răspunsuri despre ce căutam, în aceiaşi ani, tot alături de