Scandalul "Păvălache" a dus discuţia despre corupţie la un nivel mult mai înalt decît se obişnuia pînă acum. Fenomenul se arată în cea mai profundă formă a sa: nu mai este vorba despre simpla acţiune a unui individ, ci despre confiscarea instituţiilor de către interese private. Cazul depăşeşte discuţia despre imaginea puterii, despre eficienţa Parchetului Naţional Anticorupţie sau despre semnalele emise de autorităţi, cum spune şeful guvernului. Întrebarea esenţială pusă de ziarişti în aceste zile a rămas fără răspuns: de ce lucra pentru guvern un afacerist prosper, cu un salariu de 10 milioane pe lună? Era prost sau idealist? Sau nu muncea pentru cele 10 milioane? Poate mulţi vor zîmbi la aşa întrebare, răspunsul pare atît de evident. Dar, totuşi, într-un sistem birocratic modern, nu aceasta este întrebarea logică? Funcţionarii nu servesc interesul public în schimbul unui salariu? Dacă nu, atunci instituţia Secretariatul General al Guvernului a funcţionat în interes privat, cel puţin prin funcţionarul Păvălache, iar şeful lui a ştiut şi l-a angajat cu bună ştiinţă cu alt scop decît cel declarat. După cum a recunoscut chiar ministrul Şerban Mihăilescu, Păvălache nu era singurul om de afaceri prosper care depunea un fel de muncă voluntară la Secretariatul General al Guvernului. S-a vorbit despre încă 3 care şi-au dat demisia. S-a vorbit doar, pentru că purtătorul de cuvînt al guvernului a refuzat să ofere detalii. De altfel, purtătorul de cuvînt Claudiu Lucaci, deşi fost jurnalist şi actual om tînăr, reproduce cu nonşalanţă modele de funcţionar care trebuiau să fi devenit istorie. Devenit un fel de zbir pentru jurnaliştii acreditaţi la guvern, Lucaci protejează imaginea respectivilor demisionari. Nu e clar: ce este ruşinos? Să ai afaceri şi să lucrezi la guvern? Să fii demis din această cauză? Să fii un guvern cu funcţionari-afacerişti? Oricum, înaltul funcţion