Dacă mîine în zori, Doamne fereşte, bărbaţii români ar fi chemaţi la oaste, am face (daţi-mi voie să mă iau şi pe mine în calcul) o tristă figură pe platourile de adunare. În primul rînd, cine s-ar scula aşa de devreme? Şi cine s-ar echipa aşa de rapid? Şi lăsînd aceste amănunte deoparte, cine ar lua în serios toată povestea asta cu chemarea la arme? Cei cu bani şi-ar pune pilele în funcţiune şi şi-ar scoate certificat de handicapat. Intelectualii, objecteurs de conscience prin excelenţă, ar semna o scrisoare deschisă de protest. Funcţionarii publici ar invoca statutul lor de funcţionari publici şi ar declara că adevărata luptă se duce în spatele frontului, la intendenţă. S-ar prezenta cîţiva din mediul rural, pentru că n-au înţeles de ce au fost convocaţi, şi cîţiva tineri cu Jet Li şi Vin Diesel proaspeţi în minte. Aceştia, împreună cu alţi cîţiva care n-au nici pile, nici bani şi nici norocul de a lucra în administraţie, se vor foi pe platourile de adunare vreo două ore, vor discuta despre una-alta, după care, nu mai tîrziu de ora zece, gaşca se va sparge cu miştouri şi ocăreli. La unsprezece, ostaşii armatei române, convocaţi prin mobilizare generală, vor dormi tun, fiecare în patul lui, încercînd să recupereze somnul atît de brutal întrerupt în zorii zilei. Şi asta spre binele lor. Imaginaţi-vă ce s-ar întîmpla dacă o adunătură de arătări, care obez, care cu musculatura flască, mai toţi neinstruiţi, nemotivaţi, lipsiţi de chef de viaţă şi fără instinct real de supravieţuire (voi lămuri îndată ce înseamnă asta), ar da piept cu o armată serioasă. Afirm cu toată convingerea: specia s-a degradat. Nu ştiu din ce cauză, nu ştiu cînd, dar, în timp ce poţi vedea destule femei frumoase, cu vîrste cuprinse între douăzeci şi patruzeci de ani, exemplarele masculine sînt tot mai lamentabile. Este de ajuns să te uiţi la panourile de onoare din instituţii şi întreprinde