Acum aproape douăzeci de ani, doi profesori de liceu din Le Mans publicau o carte pe cît de amuzantă pe atît de instructivă, Mică fabrică de literatură, unde prezentau activitatea grupului de "literatură potenţială" ai cărui principali animatori au fost Raymond Queneau, Italo Calvino şi Georges Perec. Între timp, cei doi au mai scos o serie de cărţulii, la fel de insolite (spre exemplu, Dicţionar de cuvinte pierdute), iar acum tipăresc un fel de ghid al secretelor actului de creaţie, sub titlul Ce este un scriitor?. Cartea nu e sistematică, dimpotrivă, adună oarecum dezordonat fel de fel de detalii nostime, grupate în jurul cîtorva teme (instrumente de scris, obiecte-fetiş, locuri privilegiate, relaţii familiale, droguri, avataruri editoriale etc.). Iată, de pildă, chestiunea descoperirii vocaţiei de scriitor, descoperire ce se petrece uneori la vîrste foarte fragede. Borges începe să scrie pe la 6-7 ani, încercînd să imite pe clasici şi în primul rînd pe Cervantes. Tot Don Quijote îi trezeşte lui Flaubert, la 9 ani, vocaţia. Stendhal comite, la 12 ani, o comedie în proză, iar Lobo Antunes se decide, la aceeaşi vîrstă, să-şi scrie operele complete. Debutanţi precoce, înainte de a împlini 20 de ani, au fost Rimbaud, Radiguet, Françoise Sagan, Françoise Mallet-Joris. Să adaug că, toamna aceasta, piaţa literară franceză e realmente invadată de romane scrise de adolescenţi. Printre ei - o fată de 13 ani, pe care o cheamă Flavia Bujor şi a cărei carte a fost destul de bine primită. În contrast, Marcel Lévy a debutat (în 1992) la vîrsta de 93 de ani, cu un volum intitulat Eu şi viaţa, cronici şi reflecţii ale unui ratat. Mulţi scriitori, se ştie, obişnuiesc să noteze gînduri, impresii de lectură, frînturi de frază etc., în carnete sau pe bucăţi de hîrtie, cutii de chibrituri, bilete
de metrou etc. Ideea poate veni oricînd; Paul Léautard povesteşte în Jurnal cu
