Grupul "A Treia Europă" merită salutat drept simbol a ceea ce Jürgen Habermas considera esenţa unei democraţii viabile: existenţa spaţiilor de reflecţie şi dezbatere publică, dezinhibată, a principalelor chestiuni culturale, politice şi sociale. Am fost implicat direct în apariţia acestui centru de gîndire creatoare la Timişoara. De-a lungul multelor mele discuţii cu Adriana Babeţi, Mircea Mihăieş, Cornel Ungureanu, Gabriela Colţescu, Smaranda Vultur şi mulţi dintre colegii şi studenţii lor, am ajuns la concluzia, încă de la începutul anilor nouăzeci, că există la Timişoara un potenţial uman formidabil pentru recuperarea tradiţiei central-europene multă vreme ignorată sau neglijată din motive prea bine cunoscute. Frămîntat eu însumi de chestiuni ce ţin de multi-culturalitate, valori liberale, pluralism şi dialog, dar şi de ceea ce aş numi ambivalenţa moştenirilor central-eurupene (democratism, dar şi anti-liberalism), am văzut şi văd în eforturile grupului timişorean un splendid act de construcţie şi critică intelectuală. Stau mărturie excelentele volume publicate la Polirom, inclusiv revista A Treia Europă, sinteză a discuţiilor purtate pe plan internaţional pe teme legate de ideologiile şi tendinţele artistice asociate cu zona situată între Germania şi Rusia (spre a relua definiţia dată Europei Centrale de către celebrul politolog american Zbigniew Brzezinski). "A Treia Europă" face parte dintr-un curent mai larg, pe care îl găsim prezent nu doar în România (la Braşov, cu excelenta revistă Interval), la Tîrgu-Mureş (cu Vatra) ori la Cluj (cu Apostrof şi Complementul cultural al Zilei de Ardeal), ci şi la Zagreb, Ljubljana, Bratislava, Budapesta, Cracovia, Sarajevo şi în atîtea alte oraşe care nu vor să abandoneze tradiţia spirituală a Europei Centrale.

Mă gîndesc la o tradiţie a toleranţei, a diversităţii, a cosmopolitismului înţeles ca deschidere spre