Originalitatea dictaturii staliniste de pe plaiurile carpato-danubiene s-a prelungit în originalitatea demolării ei. Dintre toate ţările est-europene numai aici smulgerea de sub apăsarea vechiului regim a fost plătită cu sînge - peste 1.000 de morţi din ce în ce mai scufundaţi în uitare. La rîndul său originalitatea actului de izbăvire s-a prelungit în cea a căutării drumului către o alternativă democratică. Una dintre singularităţile acestei căutări a constituit-o încercarea de a conecta revenirea la o ordine democrată cu resurecţia partidelor istorice. Ele continuă să poarte această denumire datorită rolului pe care l-au jucat în promovarea fragilei rînduieli democratice dintre cele două războaie. Pierzînd această bătălie istorică, atît Partidul Liberal, cît şi Partidul Naţional Ţărănesc au fost scoase în afara legii, liderii lor fiind întemniţaţi pe durate măsurate în decenii. Puşi în libertare după amnistia din 1964, supravieţuitorii acestei terori s-au grăbit, odată cu marea schimbare din 1989, să încerce o refacere a răritelor lor rînduri. Intrate în competiţia pentru primele alegeri libere, ele s-au prezentat electoratului sub înfăţişarea a doi gentlemeni occidentali, coborîtori din alte vremi şi de pe alte meridiane. Respinse cu severitate de alegători, cele două partide istorice au pornit în căutarea unei strategii recuperatoare, trecînd pe acest plan de la un anticomunism necruţător la deschiderea nediscriminatorie a porţilor în faţa foştilor membri ai PCR. Reorientarea spre conciliere a provocat cea mai profundă divergenţă între cele două

partide: PNŢ a rămas în opoziţie, pe cînd PNL intra ca partener secund în guvernul patronat de FSN. Pe termen mediu, efectul acestei divergenţe a pus cele două partide în situaţii perfect asimetrice. PNL-ul a golit pînă la fund amara cupă a dezmembrării, pe cînd PNŢ devenea principalul organizator al Convenţi