Liberi prin Europa? Am făcut parte din grupul de care vorbeşte domnul Matei Florian în nr. 501 al Dilemei ("Ştiinţă şi conştiinţă religioasă"), în articolul său "Demers pentru aderarea la structurile NATO". Puteam la fel de bine să nu fac parte din acel grup care a plecat în Italia (printr-un proiect iniţiat de UE, fie spus). Tot aş fi simţit nevoia să vă scriu, mai ales că văd că alţii nu au făcut-o. Mi-e prieten dl Matei Florian, dar mai prieten îmi e adevărul. Nici mie nu-mi place România în formele ei putrede, cu toate acestea dl Florian nu a făcut decît să imagineze în articolul său lucruri care nu s-au întîmplat. Fardarea realităţii? Rîsu'-plînsu'? Mai degrabă o suspectă plăcere de a ne arunca într-un rahat chiar mai mare decît cel în care ne aflăm. Mă bucur pentru dl Florian că i-am citit mai înainte articolul din nr. 500 al revistei, altfel aş fi avut mari îndoieli asupra noţiunilor de stil pe care le posedă. ("Oricum ar fi fost, mi s-a părut urît.") De asta însă ar fi trebuit să se ocupe dl Andrei Manolescu ("hi, hi"). Voi încerca totuşi să nu umplu un spaţiu prea mare în revista dumneavoastră cu lucruri atît de puţin importante. 1. N-au existat nici picioarele goale, nici mamele cu mulţi copii urlînzi şi nici chiar băutura (poate doar berile cu care ne-am cinstit unii pe alţii) în compartimentul în care a stat dl Matei Florian, nici la dus, nici la întors. 2. "Grupul acesta (n.n. românii) era de departe cel mai frustrat şi complexat dintre toate celelalte (...)". Patru precizări: a) italienii nu auziseră niciodată de Giovanni Papini, iar pe Umberto Eco îl mai ştiau "de prin ziare şi de pe la televiziune"; b) galezii găseau în a se travesti în sexul opus, maxima distracţie posibilă; c) schimbul de experienţă intercultural ar fi trebuit să constea în principal în anumite activităţi de grup - ei bine, organizatorii ne-au invitat să jucăm Ţară, ţară, vre