Zilele tecute, pe Realitatea TV, la emisiunea "Şcoala românească", se discuta a nu ştiu cîta oară despre preţul manualelor. Mărturisesc că n-am urmărit toată emisiunea, căci nu mai am răbdare să urmăresc talk-show-uri pe teme atît de "stoarse" (să fie vîrsta? nu a mea, evident, ci a talk-show-urilor!); dar în secvenţele pe care voia telecomenzii m-a lăsat să le văd am observat cum d-nei Dana Papadima, directoare la Humanitas Educaţional, i se reproşa a nu ştiu cîta oară că manualele de la editura pe care o conduce sînt mai scumpe în comparaţie cu celelalte. Mi-am reamintit cu această ocazie de "argumentul" scos din cotloanele gîndirii Ministerului Educaţiei atunci cînd, la licitaţiile pentru manuale, preţul era mai important decît conţinutul: că editurile "nu urmăresc decît profitul", astfel încît e nevoie de o măsură de protecţie din partea ministerului. Bineînţeles că editurile urmăresc profitul, pentru că altfel ar da faliment; şi cele care au intrat în licitaţie cu preţuri de dumping urmăreau tot profitul. Iar a cere editorilor să publice manuale doar de dragul iubirii pentru învăţătură e ca şi cum le-am cere benzinarilor să ne vîndă benzină exclusiv din patriotism, ca să ne ajute astfel să descoperim, călătorind cu maşina, frumuseţile ţării. Orice negustor de la tarabele şi buticurile ţării ştie că mărfurile nu sînt scumpe în sine, ci numai dacă le raportezi la cantitatea de bani de care dispun cumpărătorii. Şi în cazul manualelor, ca şi în cazul întreţinerii la bloc, problema e că oamenii au foarte puţini bani, şi nu editurile sînt vinovate pentru asta. Marota "manualelor scumpe" a reuşit să inducă impresia că o carte se poate face oricum, de către oricine, la un preţ echivalent cu al unui pepene de dimensiuni mijlocii, şi a aruncat în derizoriu o problemă cît se poate de importantă: aceea că, pentru cei mai mulţi copii, manualele sînt primele (şi, de mu