Astăzi religiile sînt puse, mai mult decît oricînd altădată, faţă în faţă; fiecare e pusă în prezenţa celorlalte şi trebuie, vrînd nevrînd, să ţină seama de ele. Diversitatea religioasă a Europei actuale, a lumii actuale e un fenomen de la care nu ne putem sustrage.

O problemă internă a Europei Există totuşi, am mai spus-o, o epocă cu care cred că, în această privinţă, vremea noastră se poate asemăna, din a cărei experienţă poate învăţa: e Antichitatea tîrzie, perioada primelor veacuri creştine, o perioadă de căutări spirituale şi intelectuale foarte diverse, dar în acelaşi timp aflate în comunicare. Cînd, în volumul Les Pères grecs, teologul Hans von Campenhausen face portretul acelei perioade, el ţine să vorbească despre concordanţa între idealul filozofic şi idealul creştin: "Distanţa ce separă pe ultimii filosofi păgîni de Părinţii Bisericii e în fapt extrem de redusă. De o parte, ca şi de cealaltă domneşte acelaşi spirit de interioritate şi de căutare religioasă, aceeaşi aspiraţie spre puritate morală şi sfinţenie, aceeaşi admiraţie respectuoasă pentru comorile revelaţiei, culturii şi cunoaşterii, acel depozit sacru al tradiţiei vechi oferit celor ce aspiră la cunoaştere.". Dar lumea Antichităţii tîrzii ne mai este familiară prin ceva. E o lume "globalizată", în care experienţa individului nu se mai leagă în mod preponderent de spaţiul - omogen cultural, bine delimitat şi la scară omenească - al cetăţii. Lumea devine nesfîrşit de vastă: "omul social" (zôon politikon) a lui Aristotel se transformă în "omul comunitar" (zôon koinônikon) a lui Chrysippos, spune H.-Ch. Puech în En quête de la gnose. Lumea devine nesfîrşit de vastă, dar şi întrucîtva străină, incapabilă să ofere rădăcini. Individul e livrat întrucîtva sie însuşi, liber să îşi caute ataşamente, agregări, identitate terestră şi spirituală. Treptat, creştinismul va da - prin Imperiul lui Cons