În numărul trecut propuneam tema: "Ştiinţă şi conştiinţă religioasă". Ideea de căpătîi era că, deşi covîrşitoarea majoritate a populaţiei se declară ortodoxă, cunoaşterea tradiţiei creştine a devenit vagă şi grevată de clişee simplificatoare. Cum se poate recupera această cunoaştere? Prin studiu şi prin expunerea riguroasă a tradiţiei de bună seamă. Dar, alături de teorie, alături de discurs, există încă tip de cunoaştere: a cunoaşte tradiţia în act, adică în desfăşurarea ei liturgică. Despre acest subiect, redau aici cîteva extrase din articolul "Espaces «d'orthodoxie urbaine» - le cas de Stavropoléos", publicat în Martor, revista de antropologie a Muzeului Ţăranului Român, 2000. Varianta românească e inclusă în volumul colectiv Stavropoleos II, coordonat de Părintele Iustin Marchiş, care va apărea în curînd la Editura Meridiane. Experienţa relatată la începutul acestui text nu e deloc singulară, iar dihotomia despre care vorbeşte e din păcate destul de reală.

În căutarea unei biserici Din momentul în care au considerat că dimensiunea religioasă are importanţă pentru ei, soţii Svetlana Cârstean şi Cezar Paul-Bădescu au căutat o biserică unde să-şi trăiască opţiunea. Pînă să ajungă la Stavropoleos, au "încercat" o mulţime de biserici. Traseul lor inventariază, în mare, stilurile, problemele, obsesiile, poticnirile vieţii ecleziale ortodoxe de astăzi. Cezar Paul-Bădescu: La Stavropoleos am ajuns după un şir de experienţe eşuate în diferite alte biserici bucureştene. Descriind aceste experienţe, nu facem decît să definim, prin contrast, ceea ce am găsit la Stavropoleos. Nu pot să trec peste anumite lucruri care mă deranjează. S-ar putea ca unii oameni, foarte credincioşi, să pună în paranteză lucrurile astea, dar nu mă număr printre ei. Mă deranjează cînd un cor e polifonic, de vreme ce ştim bine că muzica bizantină nu cunoştea polifonia. La biserica Enei,