Tocmai constatasem, în ultimul timp, că după nenumărate aventuri culinare, iniţieri şi "purificări" gastronomice, am ajuns să optez, profan şi comod, pentru varianta "caserolă". Prezentă şi în vremurile, pentru unii, de tristă amintire, sub forma celebrei (şi deja amintitei) brînze cu smîntînă "Făgăraş", caserola a înflorit, acum, ca sistem alimentar variat, igienic şi rapid - întrunind, astfel, o bună parte din trăsăturile necesare supravieţuirii în epoca opţiunilor şi a tranzienţei. Există, la caserolă, nu numai nenumărate variaţiuni ale răposatei "Făgăraş" (cu coeficient mai mare sau mai mic de grăsime etc.), ci şi alte infinite ipostaze ale noţiunii de iaurt, în varianta lui gurmandă cremă - budinci şi şarlote inepuizabile, cu sau fără fructe întregi, cu sau fără frişcă; precum şi produse de peşte, sau brînzeturi... etc. Poezia combinaţiilor se poate răsfrînge şi asupra produselor la caserolă: acestea se pot amesteca, eficient dar şi imaginativ, cu cele la borcan, dînd naştere unor altfel de feluri de mîncare, ca-n reţetele de la chimie sau ca-n ceea ce ne-am imagina noi că ar fi bucătăria pe navele spaţiale: anosta brînză de vaci se poate, de pildă, combina cu îndrăzneţul sos Uncle Ben's (în variantele lui picante), dînd naştere unui amestec să-i zicem diferit. Plăcut este atunci cînd un univers combinatoriu, aparent modest, te conduce spre un altul, o lume postmodernă a mîncărurilor nu doar colorate, ci şi rafinate, altele decît cele tradiţionale din Sanda Marin. Borcanele însele sînt cele care ne dezvăluie misterele ei: sosul Uncle Ben's are, de pildă, anexat, ca bonus, un mini-carneţel de reţete, frumos ilustrat şi legat cu şnuruleţ de aur. Fala oricărei gospodine de tip nou. E vorba, de fapt, de persoana ce se ocupă de treburile domestice, care are, obligatoriu, în casă, cel puţin un teflon, o cutie de ciuperci şi una de porumb. Mîncărurile se prepară