interviu cu Adriana BITTEL
Literatura e bună sau proastă,
nu masculină sau feminină Există în Somnul după naştere, volumul dumneavoastră din 1984, un personaj, studenta din Soi bun, care are un proiect, "o lucrare cam trăznită despre limitele capacităţii creatoare a femeilor". "Mă preocupa, spune personajul fără nume, să explic de ce sînt femeile atît de slab reprezentate în artele de pură creaţie, dar excelează în artele spectaculare, care presupun o reţetă prealabilă". Dincolo de ironie, ce credeţi despre acest subiect? Foarte multă vreme, numărul bărbaţilor creatori a fost mai mare decît cel al femeilor. Există un determinism la mijloc: femeilor li se îngăduia să fie interprete, actriţe, cîntăreţe, dar pictoriţe, compozitoare, scriitoare erau puţine. Creaţia era un apanaj al bărbaţilor, femeilor rezervîndu-li-se procreaţia. Adevărul e că se şi epuizau în procreaţie, convinse fiind că exclusiv asta e menirea lor şi nici nu căutau altceva. Foarte puţine dintre artiste au fost nişte femei fericite. Majoritatea erau destul de neîmplinite "ca femei". Sau erau nişte personaje masculinizate, sau nişte singuratice pentru care scrisul, de pildă, era o compensaţie. Mă gîndesc la Virginia Woolf, la Marguerite Yourcenar, sau la surorile Brontë, Emily Dickinson... Credeţi că există caracteristici textuale ale scriiturii feminine? În principiu, nu. Există o tematică feminină, pentru că, în general, ele scriu despre ceea ce ştiu mai bine şi ştiu mai bine ceea ce se petrece cu o femeie în diversele împrejurări ale vieţii. Nu cred că termenul ăsta, "literatură feminină", e potrivit. O femeie cu putere creatoare îşi poate închipui şi ce simte un bărbat, poate construi o situaţie verosimilă şi aşa mai departe. Sigur că există nişte caracteristici ale literaturii scrise de femei în ceea ce priveşte tematica, sensibilitatea, dar denumirea de "literatură feminină" est
