O seară plăcută de iulie, în Bucureşti, care se anunţa şi mai plăcută prin întîlnirea ce urma să aibă loc. Ieşeam să cinez cu doi foşti colegi de la sociologie - B pentru el, D pentru ea, astăzi căsătoriţi şi doctoranzi în ştiinţe sociale la o Universitate din Midwest-ul Statelor Unite - şi cu un fost profesor drag nouă, dl K acompaniat de soţia sa, dna T (he!). După berea introductivă şi depănarea noilor preocupări ale fiecăruia, ne-am hotărît pentru un local cu nume feminist (au spus ei jumătate în glumă, jumătate în serios) - Hanul Hangiţei. Atmosfera s-a destins şi mai mult, iar după primele cănuţe de palincă am început a face un haz nebun şi drăgăstos de traducerile "englezeşti" ale menu-ului (îmi aduc aminte "românescul bacon" tradus "bakon"). Eu am întrebat dacă o putem cunoaşte pe Hangiţă, iar chelneriţa, dra M, foarte drăguţă şi zîmbitoare, ne-a răspuns amabil că aceasta este plecată la mare şi vine destul de rar pe acolo. Schimb de zîmbete, luat comanda, continuat discuţia. În timpul mesei, dra M se întoarce de cîteva ori pentru a vedea dacă ne simţim bine. Eu stăteam la marginea mesei înspre culoarul ei de trecere, şi, în virtutea microgeografiei, eram cel care îi răspundeam la întrebări. La un moment dat, răspunzîndu-i la o întrebare nu, mulţumim, sînteţi foarte drăguţă, o ating uşor pe mînă. Ea zîmbeşte şi trece la masa următoare. Gest de apreciere, crezui eu. Dar căile simbolicului social sînt întortocheate... Dna T spune zîmbind: Măi, Alex, ce stil ai... Iar B, supărat: Păi da, bineînţeles, Alex îşi permite orice fel de gest libidinos, să atingi aşa pe oricine, oricum. Hait! Libidinos... Etimologia mă salvează: Libidoul este energia vieţii, zic, şi încă mai sînt în viaţă! Oooo, dar mă înşelam amarnic... B îmi explică ceea ce am făcut: am profitat de poziţia mea de putere pentru a mă comporta într-un stil macho de prost gust şi frivol, atentînd