* Revista română de ştiinţe politice, volumul 2, numărul 2, septembrie 2002. Pînă acum, în Europa importul de democraţie nu a fost un succes. Spre deosebire de ceea ce s-a întîmplat după al doilea război mondial, cînd Statele Unite ale Americii au construit în partea ocupată de ele în Germania şi în Japonia structuri democratice solide, rezistente la crize, capabile de autoregenerare, lumea postcomunistă oferă peisajul dezolant al ruinelor generatoare de miasme ale comunismului pe lîngă care răsar construcţii provizorii, cu firma democraţiei ataşată aleator. Tot timpul se sărbătoreşte, se aniversează cîte ceva, dar după ce se sting focurile de artificii, oamenii lucizi încearcă analiza realităţilor din lumea atît de diversă a ţărilor ieşite din lagărul comunist, rătăcite parcă pe potecile bănuite a duce spre o existenţă prosperă şi democratică. Colecţia de studii propusă în numărul din septembrie al Revistei române de ştiinţe politice are meritul unei viziuni globale în care reforma economică nu este despărţită de acţiunea politică, considerînd chiar că inventarierea crimelor săvîrşite în trecutul mai apropriat sau mai îndepărtat, a numirii autorilor lor, ar putea influenţa mersul reformei. Departe de a fi un simplu capriciu intelectual (aşa cum încearcă să predice realiştii de ieri, deveniţi pragmaticii de astăzi), clarificarea trecutului ar acţiona pozitiv asupra apatiei şi indiferenţei instalate în electorat şi, chiar dacă nu imediat şi nu în mod direct, efectele ei ar influenţa economia şi politica. Aproape în toate ţările din fostul lagăr comunist, sincronizarea defectuoasă a iniţiativelor şi ritmul fluctuant al realizărilor au creat disfuncţii şi dezamăgiri, iar eseurile din revistă încearcă să analizeze modalităţile de funcţionare a colaborării cu instituţiile şi organizaţiile occidentale. S-au cheltuit mulţi bani, s-au emis multe idei, s-a încercat tra