Numărul 48/2002 al revistei franceze Images (dedicată fotografiei) conţine un foarte preţios dosar "Benjamin Fondane, écrivain et... photographe" (nouă pagini de text şi reproduceri foto). Dacă postura de fotograf a lui Fundoianu (pseudonimul lui Beniamin Wexler, născut la Iaşi, pe 14 noiembrie 1898, şi devenit Fondane după stabilirea în Franţa în 1923) nu este deloc un secret pentru cunoscătorii operei sale literare, selecţia celor peste 30 de imagini realizate de el constituie o rară surpriză. Eric Freedman şi Monique Jutrin îi schiţează, pe o pagină, portretul complex, centrat - totuşi - exclusiv pe activitatea sa pariziană; or, la plecarea din ţară, la numai 25 de ani, Fundoianu se afirmase deja în spaţiul literar românesc ca un poet excepţional. Întîlnirea cu filozofia lui Şestov, prietenia cu Brâncuşi, Brauner, Tzara, Artaud, Bachelard, participarea sa la grupările de avangardă (Cinépoèmes, apărute în 1928, erau ilustrate cu o fotografie de Man Ray), eseurile sale critice (Rimbaud le voyou, 1933; Faux traité d'esthétique, 1938; Baudelaire et l'expérience du gouffre - eseu neterminat şi postum, 1947), articolele pe teme cinematografice (Fondane lucra atunci ca asistent de regie şi scenarist la studiourile Paramount din Joinville-le-Pont), aceste borne ale carierei lui Fondane
sînt menţionate de revistă - care listează, la final, operele editate sau reeditate recent (inclusiv în România, la Ed. Hasefer), studiile apărute despre B.F. în Franţa, Italia şi Israel şi contribuţia lui Michel Carassou la cunoaştere operei fondaniene. Dincolo de toate acestea, însă, ceea ce emoţionează sînt portretele în sine (pentru care pozau soţia, sora, prietenii săi) sau instantaneele cu necunoscuţi surprinşi în toiul ocupaţiilor lor de moment, imaginile în care apar caii, talciocurile şi porturile... Nu calitatea "tehnică" face impresie, ci poezia locurilor - siguranţa
