"N-am cum să-ţi descriu starea aia. Imaginează-ţi răul cel mai rău cu putinţă, atît de rău încît îţi vine să mori. Nu se compară cu răul de la băutură, cînd te scoli a doua zi mahmur, ţi-e greaţă, nu poţi să te ridici din pat, dormi ca să te refaci... nu, e o stare de rău febrilă, te trec toate transpiraţiile şi te învîrţi prin casă ca un leu în cuşcă, te sufoci... apoi începi să dai telefoane, la toţi prietenii, la toţi cunoscuţii, ca să te împrumuţi cu bani pentru nenorocita aia de bilă... plîngi, implori, te faci de rahat..." V. îşi aprinde o ţigără. Abia l-am cunoscut în seara aceea şi mi se pare ciudat că-mi vorbeşte aşa, dintr-odată despre heroină şi despre sevraj. Majoritatea nu vor să vorbească. Poate numai cei care au reuşit să se lase, e un fel de acting-out, încă tînjesc, subconştientul lor încă e îmbîcsit de acea fericire halucinantă, totală, ştiu că se pot reapuca în orice moment şi de aceea îşi amintesc tot timpul... "Mergi pe stradă ca un nebun, nu vezi oamenii, te ciocneşti de ei. Ai făcut rost de bani şi mergi spre o destinaţie precisă, hai să zicem undeva, prin Rahova, în cazul meu. Intri într-o curte, numai magherniţe, maldăre de fier vechi şi de gunoaie. De multe ori, acolo funcţionează şi cîte un bordel clandestin, nişte fete deşelate, vai de capul lor! Dealer-ul te pasează consoartei, concubinei sau cum vrei să-i spui, o ţigancă grasă, cu multe fuste, beată tot timpul de la haşiş, cu braţele negre ciuruite de la împunsăturile de ace... Îi întinzi banii, îi întoarce pe toate feţele, după care scoate dintr-o şosetă sau, uneori, chiar din chiloţi, bila ta salvatoare. Te pune să o bagi repede sub limbă şi să pleci că poate să vină poliţia. Ţi se face greaţă de duhoarea ţigăncii, dar te gîndeşti numai la bilă. Părăseşti repede curtea, simţi deja că te scurgi pe trotuar, dar încerci să-ţi aduni ultimile forţe, ştii că peste foarte puţin timp ve