* Gosford Park (SUA-Marea Britanie 2002), de Robert Altman. Dintre domnii şi doamnele care s-au adunat pentru petrecerea şi vînătoarea de fazani de la Gosford Park, unii au titluri, bani şi servitori, alţii au titluri, servitori şi pretenţii la banii celorlalţi, alţii nu au bani şi servitori, dar sînt acceptaţi în silă datorită titlului. Mai e şi actorul Ivor Novello (personaj real - protagonistul primului mare succes financiar al lui Hitchcock, Chiriaşul - interpretat de Jeremy Northam), care compensează cît de cît lipsa titlului prin faimă, exotism şi mai ales prin legături de rudenie cu nişte posesori de titlu. Mai e şi un extraterestru - un producător hollywoodian (Bob Balaban) care îndrăzneşte să n-aibă titlu, să nu vîneze, să nu mănînce carne şi să fie american, dar de data asta a fost acceptat, pentru că îl cunoaşte pe Ivor Novello şi măcar a avut bunul-simţ să aducă după el un valet (Ryan Phillippe). Servitorii se cheamă unii pe alţii pe numele stăpînilor. Stăpînii se dedau unor sporturi favorite cum ar fi vînătoarea, bridge-ul, împunsătura răutăcioasă (utilă în combaterea plictiselii) şi (chiar mai eficient) adulterul. Campionatul de împunsături e strîns, dar experienţa îşi spune cuvîntul şi cupa trebuie să-i revină mătuşii (formidabila Maggie Smith), care reuşeşte să fie crudă şi atunci cînd nu vrea. În privinţa adulterului, stăpînii casei sînt campionii: el (Michael Gambon) e un producător veteran de copii din flori (cu servitoarele sale) şi un distrugător veteran de vieţi (ale aceloraşi servitoare); ea (Kristin Scott Thomas) e toată numai coajă îmbietoare şi nici un pic de miez (în cariera lui Scott Thomas, rolul soţiei infidele din ecranizarea după Evelyn Waugh, A Handful of Dust, pare acum o încălzire pentru rolul din Gosford Park - un studiu impecabil al blazării graţioase). Spre cinstea lui, producătorul hollywoodian n-a venit la Gosford Park c