Va să zică... "Leii nu se sfîşie între ei, mistreţii la fel, şarpele nu se năpusteşte asupra altui şarpe", zice Erasm din Rotterdam. Filozoful are, în schimb, o părere foarte proastă despre... oameni: "Numai oamenii... deşi au însuşirea de a gîndi şi de a vorbi... au nu ştiu ce nebunie în ei care-i împinge la război. (...) Se înfruntă neam cu neam, cetate cu cetate , partidă cu partidă..." Erasm continuă pe acelaşi ton, că începe să-ţi fie ruşine de calitatea (!) de purtător de raţiune. În aceeaşi direcţie se exprimă şi paremiologia: Homo homini lupus. Nu că lupul s-ar purta faţă de un alt lup atît de deplorabil, ci omul e ca un lup împotriva altui om, precum un lup împotriva unui om. Complicat, ca tot ce ţine de om (sau fiară?), psihologia omului fiind cît se poate de complexă. Este de reţinut că singura fiinţa înzestrată cu gândire (nu fiindcă e deştept, cum poate fi delfinul, cîinele, calul, de exemplu, ci are un organ în plus) este mai rea decît o fiară lipsită de raţiune şi de grai articulat. Mă rog, înţelepciunea ancestrală şi Erasm nu puteau fi la curent cu freudismul, cu înclinaţia omului spre violenţă, cu mizeria sufletească, cu complexitatea vieţii politice, sociale, familiale, cu labirintul existenţei cotidiene a făpturii raţionale. Să-l lăsăm pe om să-şi facă de cap pe pămînt, să-l temperăm cît om putea, dacă acesta îi este destinul. M-a pus însă pe gînduri un fragment din Elogiul nebuniei al lui Erasm, pe care l-am mai citat aici:

"Se înfruntă neam cu neam, cetate cu cetate, partidă cu partidă...". Explicabil, să zicem. Două neamuri, două triburi, două state se înfruntă, asta decurgînd din ceea ce au de împărţit. Dar tată cu fiu, frate cu frate, partid(ă) cu partid(ă)? Mă rog, alcoolul este al treilea personaj între părinte şi fiu, între frate şi frate, este şi ceva sumbru între partid şi partid. Dar în interiorul aceluiaşi partid? Citesc (cu