- Cultural - nr. 216 / 2 Noiembrie, 2002 "Daca admitem ca exis ta un calm al valorilor - scria poetul Nicolae Baciut, in prefata cartii -, poezia Danielei Cecilia-Bogdan, aflata in cautarea propriei identitati, il ilustreaza cu prisosinta. Runele poetului se intersecteaza cu "runele poeziei". Tocmai pentru a con firma, cu subtilitate poetica pe de plin convingatoare, spusele de mai sus, Daniela Cecilia-Bogdan, asezandu-si poe zia sub semnul inalt al recuperarii timpului, prin discretia registrului liric aparte, sta, parca, uimita in fata redescoperirii propriului eu poetic: "Linistea/ poposeste-n Lumina./ Trupul/ se vesteste-n paine./ Sangele/ se rosteste-n vin./ Candele/ se aprind cu iubire./ Ospatul/ are miez de nemurire./ Pacatele/ se des trama-n vreascuri/ puse pe focul/ ce ne urca la cer./ Fumul ia forma de ingeri". ("Cina cea de taina"). Daniela Cecilia-Bogdan vrea - si reuseste! - sa ne spuna, prin poezia cea buna, ca poezia este dumnezeire. Ca acea bucurie aparte a zborului, a inaltarii la cerurile poeziei, este harazita celor indrazneti, celor "cu aripile ascunse sub camasa". Considerata "un debut tarziu", cea dinstinsa, inainte, cu premii la concursuri literare, folosind, ca pretext, tocmai vechile semne germanico-celtice, convinge ca, daca tot exista "lunaticii" lui Vladimir Visotki, "zburatorii" lui Nicolae Dabija, "zanaticii" lui Nichita Stanescu, "limbile de clopot" ale lui Ioan Alexandru, exista si orgoliul justificat, astfel exprimat: "Cuvantul-taram/ se rastorna-n graiuri./ Ciudate seminte/ deschise/ sub zvacnirea rostirii" ("Runa poetului"). De buna seama, "Runele albastre" constituie o capcana, mai ales daca mergem direct la sensul cuvintelor runa-rune. Exista aici o cheie care trebuie descoperita. Continuatoare a liricii feminine romanesti, urmasa a Elenei din Ardeal, poeta confera semnificatii lirice pentru o biografie literara certa, cu enunt