- Cultural - nr. 216 / 2 Noiembrie, 2002 Dupa culegerea antologica Tarmul de la fundul marii (2001), poetul tarnavean publica volumul de versuri La rasaritul de pamant (Ed.Tipomur, 2002, 70 p.), prefatat de Valentin Marica. Acesta constata ca uimirea si asteptarea sunt doua atitudini lirice - alfa si omega -, intre care "ritualizeaza sobru traiectul poetului". De fapt, la aceste cuvinte-cheie sau motive lirice ar mai putea fi adaugate: liniste, lacrima, timp, rasaritul de pamant, tacere, tristete, speranta si multe altele din aceeasi sfera semantica. Fara indoiala, Dumitru D.Silitra e un poet inzestrat. Am putea cita cateva poeme "de rezistenta": Sub ochii mei uimiti, Pe trunchiul timpului, Pana-ti da cafeaua-n foc, La vremea marilor taceri, Aici a fost o cetate, Rasaritul de pamant se repeta, In duminica Sf.Cuvioase Paraschiva, Tacerea kilometrului zero, Intre frunzele imbratisarii verzi si altele. Viata diurna, cu frustrarile ei, coborarea in timp, momentele de tacere, de bucurie si speranta sunt nascatoare de poezie: "S-a mai frant un zbor/ peste umbra cetatii/ s-a mai pierdut un cantec/ in zidul cetatii/ s-a mai inaltat c-o tacere/ cetatea in adancurile ei/ copacii din braul cetatii/ isi scriu memoriile desfrunzindu-se." ("Aici a fost o cetate") Redes coperirea varstei fericite il umple de nostalgie: "Din tabloul prafuitei memorii/ ma priveau doi ochi de copil/ semanand leit/ cu privirea mea purtata-n taina/ ca pe-o comoara a sufletului/ la intoarcere/ am gasit totul/ asa cum am lasat la plecare/ numai eu nu mai eram acolo." ("Din tabloul prafuitei memorii") Contemplarea deschide si ea o poarta, fie spre trecut, fie spre prezent. Sintagma "Rasaritul de pamant" devine un leitmotiv in spatiul volumului. Mizeria vietii, monotonia, imbatranirea inevitabila a omului, perisabilitatea lucrurilor - toate acestea alcatuiesc un cantec trist, un recviem: "Azi e marti