Lupta împotriva consumului de droguri este de multe ori, nu numai la noi, o bătălie cu morile de vînt. Să convingi un pasionat al drogurilor, să renunţe la doza zilnică de halucinaţie, este la fel de greu cum a fost în Poveştile nemuritoare cînd un tînăr marinar a fost eliberat de puterea sirenelor. Să convingi sute de mii de oameni, să iei apoi măsuri de prevenire pentru milioane este aproape imposibil oriunde în lume, oricît de bine intenţionate şi de bine finanţate ar fi campaniile antidrog. În România există prea puţine centre de tratament, iar în cele existente nu sînt destule locuri, destule medicamente, destui psihologi. Din cînd în cînd ajung la televizor mărturiile unor oameni, care spun, de pildă, că în centrul din Bucureşti se vinde heroină. Campaniile făcute prin şcoli şi licee au adesea un caracter formal. Inspectoratele lasă în sarcina şcolilor şi a liceelor punerea în aplicare a acestora, interesate doar de respectarea literei din instrucţiuni. Pe tot globul, lupta împotriva drogurilor este greu de cîştigat de către băieţii buni. La noi în ţară, însă, băieţii buni nu se bat cu morile de vînt, ci îşi atîrnă rufele la uscat în paletele lor. Silviu, elev în clasa a douăsprezecea, îşi aminteşte că pe cînd era în clasa a zecea au venit nişte fete cu feţe timorate de studente în practică, le-au spus că este rău să se drogheze şi le-au împărţit nişte fluturaşi. Fluturaşii au ajuns pe culoarele şcolii şi prin clase, cam aşa cum ajung ofertele de calculatoare second-hand în pasaj la Universitate, iar femeile de serviciu au avut pentru cîteva pauze ceva mai mult de măturat. Cam în aceeaşi perioadă, colegul său de bancă, Andrei, descoperise bilele. Nu de biliard, sau de ping-pong, ci de heroină. În clasa a unsprezecea, Andrei, avea mari probleme, la fel ca mulţi alţi colegi de-ai săi. În timpul celebrei crize de heroină, cînd a dispărut aproape cu desăvîr