Efectul terapeutic Dragii noştri, De prisos să spun că sînt cititorul Dilemei de la primul ei număr şi că nu se mai poate fără ea. Desigur că sînt din ce în ce mai atent la ce "mişcă" în această publicaţie (n. red.: cenzurat superlativul) şi, iată, ceva m-a mirat în ultima vreme: la cîteva dintre temele propuse, pe care le consideram foarte interesante, provocatoare chiar, se pare că cititorii n-au reacţionat, deducînd asta după pagina rezervată lor, care nu a găzduit nici o atitudine, aşa cum s-a întîmplat (sper să nu greşesc) şi în cazul temei "Cultura la TV, un moft?" (nr. 498). Poate o explicaţie să fie şi articolele "profesioniştilor" care au acoperit (aproape) în întregime tema propusă sau poate intervenţiile cititorilor - cum e posibilă să fie şi îndrăzneala mea de acum, fără pretenţia de a "umple vreun gol" - nu au avut consistenţă, nu ar fi trezit destul interes. În numărul acela, dl Mircea Vasilescu a punctat exact în articolul "Recursul la Pivot şi la Sava", starea actuală a emisiunilor de cultură la TV, sugerînd şi posibile îndreptări după modele de referinţă străine şi amintind de cultura ştiinţifică (m-a uns la suflet să aud asta, îi mulţumesc!) atît de văduvită de televiziune. Distinsa doamnă Eugenia Vodă pleda pentru o cultură la televiziune "adevărată şi pasionantă, ca însăşi viaţa" (aşa cum sînt şi emisiunile domniei sale, spun eu), deşi tot domnia sa susţinea că "adevărata cultură nu se face la televizor, ci în bibliotecă". Înclinarea noastră spre imitare ("cu cît citeşti mai mult cu atît imiţi mai puţin" - J. Renard) a ales, iată şi aici, ce e mai facil: emisiuni de pseudocultură, divertisment şi kitsch cultural, cum menţiona domnul profesor Nicolae Manolescu, în interviul "Cultura nu şi-a găsit încă locul la televiziune". Cred că în bună măsură are dreptate, dacă nu luăm în seamă foarte puţinele excepţii, poate doar două: "Omul care aduce