În ziua de 1 noiembrie 2002, pe la orele 9 ale dimineţii, realizatoarea Dana Deac (emisiunea "Cafeaua cu sare" de pe Antena 1) a avut întîlnire cu Absurdul. Absurdul era reprezentat de un anume domn Răzuş, profesor de fizică stabilit în Elveţia, pensionar, om dur ca o nucă şi casant ca un casse-noisette. Ce susţinea dl Răzuş, cu o fermitate glacială şi imperială, era un lucru colosal: omul (= Omul) n-a păşit niciodată pe lună (= Lună)! Ziua de 20 iulie 1969, Neil Armstrong ţopăind în ralanti şi urmărit de-o lume întreagă cu inimile-n fast-forward, chestia cu "un pas mic pentru om, mare pentru omenire" - toate astea n-au fost decît momentele, meseriaş regizate, ale unei imense păcăleli. Un bluf. Praf (nici măcar selenar) în ochi... Dl Răzuş, de pe Pămînt (Europa, Elveţia), deţine dovada irefutabilă: imaginea (televizuală, în speţă) nu se propagă în vid! Ceea ce am văzut, cu toţii, de fapt nu puteam să fi văzut. Dl Răzuş ştie acest lucru - "elementar", dac-am înţeles bine -, ceea ce mă face să mă gîndesc, melancolic, cît de puţin ştiute sînt conceptele fizice elementare şi cum, şi a cîta oară, geniile româneşti de pretutindeni trebuie să plătească un greu tribut faptului că provin dintr-o ţară mică, înconjurată de vecini şi mai mici, dar pizmoşi nevoie-mare... Mă rog, nu e şi cazul dlui Răzuş: dumnealui ne-a mărturisit că a fost propus la Premiul Nobel pentru fizică de către comunitatea ştiinţifică elveţiană, dar că a refuzat întrucît asta presupunea renunţarea la cetăţenia română. Nu rîdeţi: mai există oameni de caracter, pe ici-pe colo, iar dl Răzuş e unul dintre-aceştia. Ghinionul lui că trăieşte în Elveţia ca cetăţean român, şi al nostru că nu trăieşte în România ca cetăţean al lumii. La un moment dat, într-un dialog telefonic cu directorul Institutului de Astrofizică (pentru dl Răzuş, asta nu conta nici cît negru sub unghie), invitatul Danei Deac i-a închis